10 octombrie 2017

4 idei din imobiliarul rezidențial care merită să moară

Percepțiile populare pot influența negativ deciziile referitoare la cariera ta din real estate, de la cum îți faci marketingul și până la aspectul biroului tău, scrie Realtor Mag.

dreamstime_s_53338436_casa stopCredințele încetățenite, care zilele acestea sunt amplificate de răspândirea largă cauzată de rețelele sociale, pot fi pur și simplu greșite, potrivit unei analize realizate de Realtor Mag, publicație care a întocmit o listă cu șapte astfel de credințe, cu ajutorul unor experți din industria americană de real estate. Dintre acestea, CPI a selectat patru, care se aplică domeniului rezidențial.

Ferestrele noi fac ca o locuință să devină eficientă energetic

Potrivit analizei realizate de Realtor Mag, deși au un impact asupra eficienței energetice, ferestrele nu au o importanță majoră asupra acestui aspect. În SUA, Comisia Federală de Comerț a avertizat sau chiar a luat măsuri legale împotriva a mai mult de 12 producători de ferestre, pentru a se asigura că marketingul lor este real. Unele dintre ele promiteau că randamentul acestei investiții este de 50%, datorită economiilor realizate la factura de energie, dar, în realitate, procentul este de aproximativ 3%.

”O fereastră este, practic, o gaură, iar o gaură nu va fi niciodată eficientă. Poți avea o gaură un pic mai bună, dar nu va fi niciodată un factor major de economii”, spune Laura Stukel, agent la LW Reedy Real Estate, precizând că ea își sfătuiește clienții să-și termoizoleze casa sau să cumpere un termostat bun.

Membrii diferitelor generații sunt la fel

Nu toți milenialii vor apartamente mici. Nu toți membrii generației ”Baby Boomers” se tem de tehnologie. Nu toți membrii generației X sunt blocați în case pe care le-au cumpărat în perioada de boom. Cercetătorii clasifică generațiile pentru a înțelege mai bine tendințele, dar agenții și brokerii își servesc clienții mai bine atunci când lasă stereotipurile la ușă.

Nu e nevoie să cheltui bani pe marketing atunci când locuințele se vând repede

În perioadele în care lucrurile merg bine și vânzările se leagă, este ușor să ignori faptul că business-ul tău nu va merge întotdeauna în sus. Potrivit analizei menționate, tocmai aceste perioade sunt cel mai bune pentru a investi în portofoliul tău, pentru a putea beneficia de el atunci când piața cade.

Birourile fizice sunt o povară

Brokerii care sunt mai toată ziua pe teren pot avea tendința să-și închidă birourile fizice, pentru a economisi bani, dar aceasta este o greșeală. ”Ceea ce agenții și brokerii trebuie să facă este să înțeleagă nevoile clienților. De aceea, designer-ul nostru in-house examinează constant cum oamenii de vânzări folosesc variatele spații ale biroului nostru și testează noi configurații pentru spațiile colaborative și de întâlniri”, spune Chris Lim, președinte al CLIMB Real Estate din Sam Francisco.

Citeşte şi:

Scris de: Andrei Panait - Senior editor

în categoria: ,


Spune-ţi părerea


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *