Vineri, 24 martie, au fost decernate Premiile CPI Național 2017, în cadrul unei gale ce a avut loc la hotelul Hilton din Capitală.

Gala CPI National 2017Clubul Profesioniştilor în Imobiliare doreşte să ridice un nou standard al angajamentului luat în anul 2010, anume de a susţine şi promova profesionalismul descris prin etică, colaborare, gândire strategică şi investiţie continuă în dezvoltarea personală şi profesională.

Misiunea acestui eveniment este de a celebra la nivel naţional cele mai bune rezultate din industria imobiliară, sectorul rezidenţial. Prin această acțiune, Imobiliare.ro dorește să ajute la creşterea vizibilităţii performanţelor bazate pe valorile esenţiale care susţin o dezvoltare economică puternică şi sănătoasă pe termen lung.

Premiile decernate în cadrul Galei ce avut loc pe 24 martie la hotelul Hilton din București, împărțite în două secțiuni – Dezvoltatori și Agenții – au marcat încheierea evenimentului-maraton CPI Național 2017, manifestare aflată la a doua ediție și care s-a bucurat, anul acesta, de participarea a peste 500 de profesioniști în imobiliare.

La secțiunea dezvoltatori, premiul pentru cea mai puternică echipă de vânzări a fost acordat Premier Estate Management. Distincția a fost ridicată de către Andreea Comșa, managing partner și a fost oferită de către Adrian Erimescu, director general al Imobiliare.ro.

Cel mai bun concept nou a fost desemnat ISHO din Timișoara, iar premiul a fost ridicat de antreprenorul Ovidiu Șandor, dezvoltatorul proiectului. Compania The Concept a primit premiul special pentru diferențiere și orientare spre client. Andreea Comșa a urcat din nou pe scenă, alături de Melania Medeleanu, care a prezentat întreaga Gală și de Adrian Erimescu, pentru a ridica premiul pentru antreprenorul anului.
Cel mai bun concept arhitectural, premiu evaluat și acordat împreună cu Ordinul Arhitecților din România, a fost primit de Cortina Residence, în timp ce Ovidiu Șandor a revenit pe scenă pentru a ridica premiul pentru cel mai bun concept de marketing, acordat ansamblului mixt office-rezidențial ISHO.

Proiectul rezidențial al anului a fost desemnat The Park Apartments, dezvoltat de compania Hanner, iar distincția pentru cea mai mare investiție în rezidențial a fost acordată ansamblului Cosmopolis, dezvoltat de către Opus Land Development.

La secțiunea Agenții, Coldwell Banker Moșilor și-a adjudecat premiul Agenția anului din București. În Brașov, agenția anului a fost desemnată Decent Real Estate, în Cluj – Blitz Imobiliare, în Iași – Inter Imobiliare, iar în Timișoara – Eugen Estate. Premiile pentru Agenția anului au fost decernate de către Radu Andrei, managing partner Imobiliare.ro. De asemenea, compania iAdvise a primit premiul pentru contribuție la profesionalizarea pieței imobiliare Brașov.

Cea mai amre franciză din România a fost desemnată RE/MAX România, premiul fiind ridicat de către președintele acestei companii, Răzvan Cuc. Premier Estate Management a punctat și la secțiunea Agenții, prin câștigarea premiului pentru investiție continuă în profesionalism, iar Blitz Imobiliare și-=a adjudecat distincția pentru cel mai creativ concept de marketing.

Răzvan Cuc a revenit pe scenă pentru a ridica premiul Managerul anului în rezidențial, dar și pentru cel mai puternic brand din Cluj-Napoca. În București, cel mai puternic brand a fost desemnat Sud Rezidențial, în Brașov – Coldwell Banker Alpin, în Timișoara – Hitch&Mosher, iar în Iași – Fidelia Casa. De asemenea, compania Ascendent Imobiliare a primit premiul special pentru continuitate în piața imobiliară din Brașov.

Premiul pentru excelență în dezvoltarea profesiei de evaluator, decernat de către Dorel Niță, Head of Research AnalizeImobiliare.ro, a fost câștigat de către ANEVAR, în timp ce Real Estate Magazine și-a adjudecat distincția pentru informare și transparență în imobiliare.

În continuare, au fost decernate trei premii votate de către profesioniștii în imobiliare: Fair-play în imobiliare, decernat companiei REALPRO; Agentul Anului – Ileana Preda și Premiul pentru entuziasm și determinare, adjudecat de către Olivera Carson.

Juriul a decis să nu declare în acest an niciun câștigător la categoria „Cea mai mare tranzacție”.

Descarcă pozele de la > Gala Profesioniștilor în Imobiliare

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *