Light Dark

Consultanții imobiliari onești reprezintă unul dintre indicatorii unei piețe imobiliare transparente, esențială pentru o calitate crescută a vieții.

imobiliare noiLa nivel global, un accent tot mai mare este pus pe transparența în real estate, iar efectele se văd în toată lumea, fie că este vorba despre clădiri mai eficiente energetic din Dubai, creare de locuri de muncă în Shanghao sau drepturile omului din Peru, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță imobiliară JLL.

”Transparența în real estate este esențială pentru nivelul de trai și calitatea vieții, în special în piețele în dezvoltare”, spune Jeremy Kelly, director Global Research ala JLL. ”O parte a acestei transparențe se referă la cadrul legal și de reglementare, care înseamnă drepturi de proprietate. Asta înseamnă, de pildă, că ai siguranța că ești proprietar pe o locuință sau că vei fi despăgubit în cazul în care casa îți va fi demolată pentru că pe acolo va fi construită o autostradă.”

În plus, țările care au niveluri bune de transparență tind să ofere o mai bună protecție cetățenilor lor. Printre caracteristicile unei piețe imobiliare transparente se numără consultanți profesioniști onești, reglementări în privința finanțelor vehiculelor de investiții în real estate și o multitudine de date , precum indici imobiliari lunari. Toate acestea contribuie la construirea încrederii și în oferirea posibilității pentru clientul final de a lua decizii în cunoștință de cauză în legătură cu clădirile în care locuiesc și lucrează.

Iar lucrurile se schimbă în prezent în această privință. Din Mexic și până în Malaezia, legislația mai bună și accesul îmbunătățit la date de piață independente le oferă oamenilor obișnuiți posibilitatea de a cere standarde de siguranță mai ridicate ale clădirilor și să manifeste o mai mare încredere în privința deciziei de a cumpăra o casă.

La poliul opus, lipsa transparenței poate chiar ucide – așa cum se vede din viețile luate de clădirile care se prăbușesc. De pildă, lipsa verificărilor pentru a contracara folosirea materialelor de construcție contrafăcute a dus la pierderea a patru vieți omenești în capitala Ugandei, în aprilie.

Citiți, în luna august, pe hub.imobiliare.ro, un serial despre transparența în imobiliare și aflați care a fost evoluția României în această privință în ultimii 12 ani.