Light Dark

Nevoia, dorința și cererea sunt trei elemente distincte, pe care nu trebuie să le confundăm, și care în final duc la începerea procesului de căutare pentru produsul necesar clientului, explică Bogdan Comănescu, fondator Accelera Business Strategy, cu peste 25 de ani de experiență națională și internațională în marketing, vânzări și dezvoltare comercială.

Pentru a înțelege mai bine procesul prin care trece un client înainte să înceapă efectiv căutarea unui produs necesar pentru el, indiferent că vorbim despre telefoane mobile sau despre locuințe, trebuie să învățăm, mai întâi, cum facem diferența dintre trei elemente esențiale acestuia – nevoia, dorința și cererea.

Nevoia este prima care apare, urmată de dorință, a explicat Bogdan Comănescu în cadrul trainingului pe tema “Importanța schimbării și re-definirea vânzării pentru 2018″ , susținut în prima zi a celui mai mare eveniment dedicat comunității din real estate din România – Clubul Profesioniștilor în Imobiliare.

“Am observat foarte des în articole, chiar și în articole despre imobiliare, o mare confuzie între cerere și nevoie. România are o mare nevoie de imobiliare. Dacă în momentul în care noi am ieși din sală s-ar dubla numărul de locuințe din România, tot nu ar fi suficiente să satisfacă nevoia din această țară. Aceasta este nevoia. Dorința este echivalentă cu numărul de oameni care nu au unde să locuiască și chiar vor să se mute undeva, pentru că deși au nevoia, nu înseamnă neapărat că aceștia au și dorința de a face acest lucru”, a spus Comănescu.

Abia a treia etapă este cererea. “Cererea reprezintă un individ care are nevoia, dorința și capacitatea de a-și cumpăra lucrul respectiv”, a adaugat fondatorul Accelera Business Strategy.

“Dacă vorbim despre mobile, cererea de telefoane mobile este așa – numărul de posesori de mobile care au nevoie de un mobil nou, vor să își schimbe mobilul și au bani să își schimbe mobilul. Cererea de imobiliare este egală cu numărul de indivizi care au nevoie, vor și au bani sau pot să acceseze resurse pentru a-și cumpăra o locuință”, a explicat el menționând, totodată, că acesta este motivul pentru care auzim expresia “cerere și ofertă”, nu “nevoie și ofertă”.

Abia după ce o persoană are cerere începe efectiv procesul de căutare a lucrului respectiv.

Puteți afla mai multe despre cum s-a desfășurat prima zi a ediției naționale a Clubului Profesioniștilor în Imobiliare AICI.

Citește și: Bogdan Comănescu: „Meseria de vânzător este una foarte exactă, ca stomatologia sau arhitectura”. Ce este avantajul competitiv și cum îl pierzi

Citește și: Tranzacția care i-a schimbat modul în care își privea jobul. Paul Maluczan, Blitz Imobiliare: „Noi, consilierii imobiliari, schimbăm destine”