Light Dark

Care sunt efectele legislației din domeniul aerului condiționat asupra pieței rezidențiale și ce trebuie să știe agentul imobiliar despre climatizare.

Faptul că aerul condiționat este un atu pentru orice business nu mai este de mult o noutate. Oamenii preferă, în zilele toride de vară, să meargă la cumpărături în spații comerciale cu aer condiționat. Pentru a ajunge acolo, merg cu mașina personală care are aer condiționat, iar dacă nu au permis de conducere și nici nu vor să folosească mijloacele de transport în comun care, în general, nu au instalate instalații de climatizare pentru pasageri, pot lua un taxi și solicita atunci când fac comanda ca mașina să aibă aer condiționat. Avem aer condiționat și la muncă, și acasă.

Florin Radulescu_rsdȘi pentru că a venit vorba despre case și climatizare, trebuie spus – așa cum orice agent imobiliar știe deja– că aerul condiționat este un mare plus atunci când vrei să vinzi, dar mai ales să închiriezi o casă. ”Toate proprietățile, indiferent că este vorba despre o casă sau o clădire de birouri, au aceeași problemă: costul de utilizare lunară. Aceasta este mai pregnantă mai ales la cei care încearcă să închirieze aceste proprietăți, deoarece cheltuielile pentru utilități fac de multe ori diferența între a semna un contract și a nu-l semna”, spune Florin Rădulescu (foto stânga), fondatorul companiei AVI Compact, cu activități în domeniul instalaţiilor de încălzire şi ventilare-climatizare.

Ce trebuie să știe brokerii imobiliari despre aparatele de aer condiționat din locuințele pe care le au în portofoliu, lucruri pe care este bine și indicat să le transmită clienților potențiali? În primul rând, tipul echipamentelor este foarte important. ”Potrivit legislației europene, de la 1 ianuarie 2013 este interzisă producerea pe teritoriul UE și importul de echipamente non-inverter și cu freon 22”, spune Florin Rădulescu.

Cu alte cuvinte, echipamentele produse, în Uniunea Europeană, înainte de 1 ianuarie 2013 sau importate din alte țări tot înainte de această dată sunt dotate cu o tehnologie depășită atât din punct de vedere ecologic, cât și economic. ” Echipamentele de acum au în dotare sisteme inverter, compresoare cu turație variabilă. De asemenea, turația la ventilatorul exterior este variabilă. Există o creștere, după care scade și se păstrează la un anumit nivel, cu mici variații. Înainte, sistemul era de tip on/off”, explică Florin Rădulescu.

Agentul imobiliar trebuie să aibă în vedere și indicatorul denumit COP (coefficient of performance), care arată câți kW de frig sunt produși dintr-un kW de electricitate. COP pentru echipamentele non-inverter sunt de 1 la 4 (dintr-un kW de electricitate se obțin patru de frig), față de 1 la 2,5 cât avea cele produse înainte de 1 ianuarie 2014.

http://www.dreamstime.com/stock-image-old-ventilator-european-banknotes-image29278651De ce sunt importante aceste inovații pentru agentul imobiliar? ”Economia de energie în cazul echipamentelor noi este de 25%-30% pentru consumul de energie pentru aer condiționat, același lucru fiind valabil și pe partea de centrale termice, unde se cer din ce în ce mai mult centralele în condensație”, explică Florin Rădulescu. Iar o factură mai mică la utilități reprezintă un avantaj în plus de prezentat clientului.

De altfel, pe segmentul rezidențial – reprezintă 10% din business-ul AVI Compact, restul fiind generat de segmentul corporate (clădiri de birouri) – se observă în ultima vreme o preocupare pentru înlocuirea vechilor echipamente. ”Partea de rezidențial a crescut prin upgradări. Majoritatea proiectelor rezidențiale au fost făcute acum șapte-opt ani, cu echipamente pe freon 22, care nu se mai pot repara decât foarte greu, iar mulți își pun problema: «mai repar acele echipamente, cu riscul de a mă costa mai mult decât unul nou, cu garanție minimum trei ani sau le înlocuiesc cu unele noi?» Majoritatea merg acum pe înlocuiri”, spune Florin Rădulescu.

Cei mai importanţi clienţi AVI Compact pe proiecte de eficientizare energetică sunt din zona bancară şi de retail, compania asigurând servicii la nivel naţional. Un alt domeniu important este cel hotelier, AVI Compact furnizând servicii integrate pentru mai multe hoteluri. De asemenea, din 2014 compania asigură servicii de mentenanţă şi service pentru Porsche România.

Şi în 2014 compania se concentrează pe activitatea pentru segmentul corporate care reprezintă 90% din cifra de afaceri, restul de 10% fiind reprezentat de activitatea pentru clienţii persoane fizice. Cifra de afaceri este realizată din servicii de distribuţie echipamente – 45%, service şi mentenanţă – 25% şi soluţii integrate – 30%. De asemenea, sistemele de climatizare reprezintă 60% din afacerile AVI Compact, instalaţiile electrice şi instalaţiile de încălzire – 15%, iar service şi mentenanţă – 25%.