3 octombrie 2017

Penthouse interbelic la Km 0. Cât este prețul de strigare?

Artmark Historical Estate scoate la vânzare un penthouse construit în 1935, situat într-un ansamblu de locuințe în stil Art Deco, proiectat de arhitectul Jean Monda.

img_1707Cel mai mare ansamblu de locuințe proiectat în stil Art Deco de arhitectul Jean Monda (1900-1987) era finalizat în anul 1935 pe actualul bulevard Nicolae Bălcescu 7-9 (fost Ionel Brătianu), lângă biserica Enei, vizavi de Hotel Intercontinental.

Ansamblul, monument istoric, compus din trei corpuri de clădire după modelul berlinez Bauhaus, este organizat în jurul unei curți de “de onoare“ de formă dreptunghiulară și dispune de trei intrări. Apartamentul de tip penthouse a fost proiectat și construit pentru Lia Cerkez și este situat în corpul central al ansamblului, la etajul 9, cu o panoramă deosebită către Hotelul Intercontinental, Teatrul Național și Piața Universității. Dispune de două terase, una de 21 mp cu vedere către bulevard și cealaltă de 20 mp cu vedere către cinematograful Scala și Piața Romană.

1_5_penthouse Lia Cerkez

Apartamentul, care beneficiază și de o boxă în suprafață de 6,35 metri pătrați, la subsolul clădirii  a fost renovat în totalitate, cu instalații electrice și sanitare moderne, încalzire în pardoseală și prin convectoare electrice Radialight, cu programarea temperaturii în fiecare încăpere, două boilere, băile și salonul dinspre terasa principală placate cu marmură. Tavanele și pereții au fost izolate termic cu materiale de calitate superioară păstrând în același timp aspectul istoric și artistic al apartamentului; parchetul din lemn masiv a fost recondiționat impecabil, împreună cu pardoseala din marmură cu motive florale din salonul de recepție.

Prețul de pornire este de 320.000 de euro, iar prețul estimat de vânzare este, potrivit Artmark Historical Estate, de 350.000 – 400.000 de euro.

Suprafața construită a penthouse-ului cu patru camere este de 177 de metri pătrați, iar aria utilă este de 136 de metri pătrați. Imobilul este monument istoric reprezentativ pentru patrimoniul cultural local, clasă B.

Apartamentul păstrează încă farmecul anilor ’30 și îmbie la relaxare în fața șemineului din camera de zi în zilele friguroase sau pe terasă admirând forfota peisajului urban de la înălțime, în zilele călduroase de vară. Un penthouse rafinat, amplasat în inima Bucureștiului, la kilometrul 0.

Pentru mai multe fotografii și detalii, urmați link-ul de AICI.

Foto: Cristina Budușan

Citeşte şi:

Scris de: Andrei Panait - Senior editor

în categoria: ,


Spune-ţi părerea


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *