11 noiembrie 2015

RE/MAX România, program informatic adaptat pieței imobiliare locale

Compania de consultanță imobiliară a investit 100.000 de euro într-un nou sistem online dedicat atât agenților din cadrul rețelei, cât și clienților acestora.

remax Sign_closeupSoluția integrează o platformă CRM, o aplicație mobilă și o nouă interfață a site-ului oficial, iar investiția a fost realizată pe plan local pentru a răspunde special cerințelor pieței românești de real-estate. „Chiar dacă RE/MAX, la nivel global, în cele 97 de piețe pe care activează, beneficiază deja de un sistem asemănător folosit și pe plan local până în acest moment, aplicabilitatea acestuia pentru România nu este suficient. De aceea, am considerat necesară implementarea unui sistem integrat propriu, perfect adaptat pieței locale și nevoilor agenților români”, a declarat Răzvan Cuc, director regional RE/MAX România.

Noul sistem integrează o platformă CRM (Customer Relationship Management), o aplicație mobilă pentru agenți, un pachet de comunicații e-mail și un website pentru promovarea listărilor și a agenților. Totodată, platforma este un instrument de marketing, care permite realizarea instantă a materialelor de promovare pentru proprietăți și promovarea lor în toată baza de date de clienți, precum și multe alte facilități de promovare.

De asemenea, aplicația permite inițierea apelurilor telefonice sau a e-mailurilor, facilitând astfel colaborarea între agenți atât la nivel național, cât și la nivel global, sistemul fiind integrat cu cel internațional și tradus automat în peste 33 de limbi. Astfel, agenții locali vor avea acces la peste un milion de proprietăți listate în platforma globală și peste 100.000 de agenți RE/MAX din 97 de țări, alături de care pot desfășura tranzacții în colaborare.

„Practic, aplicația le va permite agenților să devină independenți pe teren și să își controleze activitățile zilnice direct din smartphone. În plus, sistemul are un rol important în eliminarea redundanței, fiecare informație introdusă în aplicație fiind sincronizată și centralizată in CRM, iar ulterior, livrată sub formă de rapoarte cu scopul de a evalua și optimiza activitatea fiecăruia”, explică reprezentantul companiei.

Potrivit acestuia, din noul sistem nu lipsește nici website-ul www.remax.ro, noua interfață fiind concepută în proporție de 80% pentru promovarea proprietăților listate de către agenții RE/MAX și 10% pentru promovarea individuală a agenților. Astfel, fiecare agent înscris în rețea va beneficia de o pagină proprie, în cadrul căreia va avea posibilitatea de a-și încărca propriul videoclip de prezentare, dar și un portofoliu de proprietăți tranzacționate și active. De asemenea, website-ul va pune accent pe promovarea rețelei de francize RE/MAX și va deveni principalul instrument de recrutare al noilor agenți.

Dedicat în principal agenților români înscriși în rețeaua RE/MAX, noul sistem va fi disponibil pe baza unui abonament lunar în valoare de 15 euro.

Cum pot folosi proprietarii de imobile noua platformă

În ceea ce privește proprietarii de imobile care vor să colaboreze cu RE/MAX, Răzvan Cuc subliniază faptul că noua platformă va avea un impact major în facilitarea procesului de tranzacționare, dar și în educarea clienților cu privirea la piața imobiliară.

„Unul dintre cele mai importante aspecte ale site-ului constă în posibilitatea proprietarilor de a obține o opinie de evaluare gratuită din partea unui agent specializat în maximum 48 de ore. De asemenea, există și o zonă de noutăți, prin care vizitatorii vor avea acces la informații gratuite despre piața imobiliară și numeroase sfaturi privind închiderea rapidă a unei tranzacții. Un alt avantaj este ca orice proprietate listată in sistem devine vizibilă instant de catre toti cei peste 100.000 de agenti RE/MAX de pe glob”, a încheiat Răzvan Cuc. Sistemul a fost dezvoltat în parteneriat cu REBS, o companie de software din Cluj-Napoca, iar implementarea proiectului a durat 10 luni.

Citeşte şi:

Scris de: Andrei Panait - Senior editor

în categoria: , ,


Spune-ţi părerea


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *