29 iulie 2016

Symmetrica: București și nordul Moldovei, fruntașe la rezidențial

Potrivit Symmetrica, producător autohton de pavele şi borduri, mai mult de jumătate din vânzările realizate provin din nord-estul ţării.

Symmetrica_1În clasamentul afacerilor Symmetrica în funcţie de regiuni, Moldova ocupă primul loc, cu 55%, Transilvania şi centrul ţării este pe locul al doilea, cu 25%, iar zona de Sud şi Muntenia se află pe locul al treilea, cu 20% din vânzări.

”Cele două fabrici pe care le deţinem în Modova produc circa jumătate din cantităţile livrate pe piaţa locală de pavele şi borduri, iar în celelalte zone livrările se fac aproximativ în cantităţi egale. De altfel, această împărţire a vânzărilor am prevăzut-o încă din momentul în care am decis amplasarea de fabrici în zone pe care le considerăm strategice”, explică Sebastian Bobu, Director Executiv Symmetrica.

Potrivit afirmaţiilor sale, în acest moment, Symmetrica are o capacitate de producţie în cele cinci fabrici din România de peste 13.500 de metri de produse pe zi, atât pavele, cât şi borduri şi rigole.

 

Transilvania, fruntaşă la proiectele publice 

În ceea ce priveşte zonele unde cea mai mare pondere a vânzărilor merge către proiectele publice, pe primul loc se află Transilvania şi centrul ţării, fiind derulate numeroase investiţii în infrastructura urbană şi în cea a drumurilor locale. În Moldova, proiectele publice au de asemenea o pondere importantă, însă o mare parte din vânzări sunt realizate şi pe segmentul privat.

Proiectele publice reprezintă 60% din business-ul total realizat de Symmetrica, procent care se regăseşte la nivelul întregii pieţe locale de pavele şi borduri. Acest lucru se datorează în special gradului tot mai ridicat de absorbţie a fondurilor europene, potrivit reprezentantului Symmetrica.

De asemenea, 30% din business-ul companiei este reprezentat de proiecte private, fie acestea comerciale, ori industriale sau rezidenţiale, iar 10% de vânzările în reţelele de bricolaj sau de distribuţie de materiale de construcţii.

 

Bucureşti şi nordul Moldovei, polurile care atrag proiecte private

În ceea ce priveşte segmentul proiectelor private, cele mai multe livrări de produse Symmetrica sunt realizate în Bucureşti şi în nordul Moldovei, unde se regăsesc cei mai mulţi clienţi din zona rezidenţială, fie că este vorba de dezvoltatori imobiliari sau de locuinţe private.

Spre exemplu, două mari proiecte private în Bucureşti către care Symmetrica a livrat recent volume importante de produse sunt ansamblul imobiliar Cartierul Solar, pe ale cărui alei se montează 15.000 de metri pătraţi de pavele din gama Alegria şi de tip Behaton, şi reprezentanţa auto DAB, proiect care  necesită 10.000 de metri pătraţi de pavaj.

 

Scris de: Alis Brebu - B2B Marketing, Events & Education Coordinator

în categoria:


Spune-ţi părerea


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *