Light Dark

Anul 2017 a fost unul bun pe piața imobiliară, dar ce va aduce 2018? Care vor fi zonele din București care se vor dezvolta cel mai mult? Iată care este părerea lui Daniel Tudor, CEO și fondator al companiei de consultanță The Concept.

Previziuni pe piața imobiliară din București în 2018

Se pare că prețul unei locuințe nu mai este principalul aspect pe care îl au în vedere românii atunci când decid să facă o astfel de achiziție. Vecinătățile viitorului apartament devin din ce în ce mai importante pentru cumpărători.

“Credem că 2018 va fi un an foarte bun pentru proiectele în locații cheie, aflate foarte aproape de infrastructura de acces, centrale, cu facilități urbane foarte importante, cum ar fi grădinița, școala, farmacia, mall-ul, parcurile, zonele sportive, care îi ajută pe cei care locuiesc acolo să câștige timp și energie, pe lângă un preț foarte bun”, a declarat CEO-ul The Concept în cadrul unui interviu realizat de Wall-Street.

Daniel Tudor consideră că acest lucru este valabil și pentru celelalte orașe mari din România, nu doar pentru București, și menționează, totodată, că în cazul acestora ar fi vorba, în principal, de zone centrale care vor continua să se dezvolte semnificativ.

Care sunt zonele cheie din București în 2018

Potrivit CEO-ului The Concept, trebuie să ne așteptăm la o continuare a dezvoltării zonei de nord a Capitalei – Aviației, Pipera – pentru că în ultima perioadă aici au fost anunțate numeroase proiecte urbanistice, inclusiv magistrala de metrou care ar urma să ajungă până la Aeroportul Otopeni.

O altă zonă de interes este Piața Unirii – Tineretului, unde este loc de dezvoltare, în opinia lui Tudor, dar și cea de vest a Bucureștiului – Drumul Taberei, Militari – tot grație noilor stații de metrou care vor facilita legătura rapidă cu alte zone de interes din oraș.

Vor mai apărea și alte locații cheie în funcție de dezvoltarea pe segmentul de business și pe cel comercial și de eveninente, CEO-ul The Concept menționând în acest caz zona din apropierea Arenei Naționale și cea din vecinătatea centrului comercial Mega Mall, unde însă nu există foarte multe terenuri disponibile în momentul de față.

Cum se explică majorarea prețurilor din 2017

Conform spuselor lui Daniel Tudor, creșterea prețurilor înregistrată pe parcursul acestui an a fost una naturală, venită printre altele pe fondul majorării costurilor de construcție, a celor dedicate cumpărării terenurilor și a celor aferente serviciilor.

“Această creștere de preț este oarecum naturală, astfel încât să permită celor care investesc în imobiliare, în rezidențial, să aibă o profitabilitate de 20-25%, cel mult 35%. Toate aceste ajustări de preț în sensul de creștere al acestuia au fost făcute tocmai ca să păstreze un echilibru în final, raportat și la riscul pe care îl reprezintă această piață pentru că birocrația din spate este destul de mare și riști să ajungi să termini un proiect în 2 ani, deși tu ți l-ai programat, de exemplu, într-un an și jumătate”, a mai explicat acesta.