Dezvoltatorul Gran Via se pregătește să demareze lucrările pentru un nou proiect imobiliar, de această dată în Constanța. Investiția inițială se va ridica la 10 milioane de euro.

gran via proiect nou constanta

Noul proiect al spaniolilor se numește Gran Via Marina și va fi amplasat pe Bulevardul Aurel Vlaicu, în imediata apropiere a mall-ului Vivo.

Reprezentanții companiei speră să obțină autorizația de construire până la sfârșitul lunii iulie și să demareze lucrările cel târziu pe 15 august.

„Începem cu un bloc momentan, iar în funcție de interes acționarii dispun de lichidități să facem chiar două blocuri”, a declarat Antoanela Comșa, director general al Gran Via Românnia, pentru Economica.

Primul bloc ar urma să aducă pe piață 192 de apartamente noi. La finalizarea proiectului, Gran Via Marina va cuprinde 800-850 de unități distribuite în 8 blocuri cu 11 etaje.

În portofoliul Gran Via Real Estate se află trei proiecte, toate dezvoltate în București. Este vorba despre Timișoara 58 Apartments, Gran Via Park și Aviației Apartments. Acestea cuprind 2.400 de apartamente, dintre care peste 500 au fost livrate.

Citește și: Grupul Gran Via investește 17 milioane de euro într-un nou proiect rezidențial amplasat în nordul Capitalei

Citește și: De ce nu avem infrastructură? „Oamenii nu vor să cedeze un metru lățime din terenul lor” pentru a se rezolva problema, spune președintele AREI 

Citește și: Antoanela Comșa, AREI – Nu cred că toate proiectele imobiliare anunțate se vor finaliza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *