Omul de afaceri canadian Michael Topolinski susține că nu poate construi un ansamblu rezidențial de 400 de milioane de euro pe terenul fostei fabrici Aversa din cauza corupției de la nivelul Autorității pentru Administrarea Activelor Statului.

Topolinski a trimis în acest sens o scrisoare către reprezentanții Ministerului Economiei, cerând deblocarea procedurilor de finalizare a contractului, acesta mai având de achitat suma de 15,7 milioane de euro statului pentru a intra în posesia activelor imobiliare ale fabricii Aversa din sectorul 2 al Capitalei.

Proiectul imobiliar mix, din imediata apropiere a centrului comercial Veranda Mall, ar fi urmat să cuprindă clădiri cu până la 27 de etaje, rezidențiale și de birouri.

Localizare fabrica Aversa

Blue Diamond, parte a grupului Benevo care deținea platformele industriale Textila Dacia și Vulcan, și Autoplast Engineering, parte a grupului Magic, specializat în producția de echipamente industriale, vânzări și investiții, au cumpărat Aversa și terenul fabricii, cu o suprafață de 10 ha în anul 2013 pentru suma de 17 milioane de euro.

Aversa a fost unul dintre cei mai importanți producători de pompe centrifuge și axiale din Europa Centrală și de Est. Fabrica a fost înființată în 1882, a intrat în insolvență în 2006 și în 2012 a dat faliment. În urma achiziționării sale, producția a fost reîncepută în 2013. Acum Topolinski spune că a fost nevoit să închidă fabrica și să concedieze 200 de angajați.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *