Light Dark

În luna martie a anului trecut a avut loc a doua ediție a evenimentului CPI Național. Vă mai amintiți cine au fost premianții Galei CPI Național 2017?

Gala CPI National 2017Vineri, 24 martie 2017, au fost decernate Premiile CPI Național 2017, în cadrul unei gale ce a avut loc la hotelul Hilton din Capitală. Clubul Profesioniştilor în Imobiliare doreşte să ridice un nou standard al angajamentului luat în anul 2010, anume de a susţine şi promova profesionalismul descris prin etică, colaborare, gândire strategică şi investiţie continuă în dezvoltarea personală şi profesională.

Misiunea acestui eveniment este de a celebra la nivel naţional cele mai bune rezultate din industria imobiliară, sectorul rezidenţial. Prin această acțiune, Imobiliare.ro dorește să ajute la creşterea vizibilităţii performanţelor bazate pe valorile esenţiale care susţin o dezvoltare economică puternică şi sănătoasă pe termen lung.

Premiile decernate în cadrul Galei ce avut loc pe 24 martie la hotelul Hilton din București, împărțite în două secțiuni – Dezvoltatori și Agenții – au marcat încheierea evenimentului-maraton CPI Național 2017, manifestare aflată la a doua ediție și care s-a bucurat, în 2017, de participarea a peste 500 de profesioniști în imobiliare.

Află AICI cine au fost premianții Galei CPI Național 2017

Discuțiile despre TVA 0%

În luna martie 2017, discuțiile despre posibilitatea introducerii de TVA 0% pentru achizițiile de locuințe erau în toi. Imobiliare.ro a adoptat o poziție în această problemă, și anume că această reglementare nu respectă normele Uniunii Europene.

”În contextul susținerii eliminării TVA la achizițiile de locuințe noi de către Guvernul Grindeanu, Imobiliare.ro, principalul portal imobiliar din România, atrage atenția asupra imposibilității aplicării acestei măsuri și propune câteva soluții alternative. Concret, legea propusă de președintele PSD, Liviu Dragnea, vehiculează ideea aplicării unei cote de TVA de 0% pentru „livrarea locuințelor, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către persoane fizice”, măsura având în vedere „facilitarea accesului populației la o locuință fără suportarea TVA”, așa cum se arată în expunerea de motive a inițiativei. Totuși, această prevedere încalcă o directivă europeană”, se arăta într-un comunicat al Imobiliare.ro.

Mai multe detalii AICI