6 decembrie 2017

Semnale de alarmă pentru rezidențialul nou din Cluj

În primele zece luni ale anului 2017, numărul autorizațiilor de construire emise a crescut cu 8% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor disponibile la Institutul Național de Statistică. Județul Cluj, a cărui reședință este vedeta rezidențialului autohton din ultima vreme, Cluj-Napoca, a înregistrat o scădere drastică a suprafeței autorizate.

dreamstime_s_91375088În primele zece luni ale anului în curs, au fost emise autorizații de construire pentru locuințe pentru o suprafață de 8.162.852 de metri pătrați utili, potrivit datelor Institutului Național de Statistică consultate de cpi.imobiliare.ro. Această valoare reprezintă o creștere de 8% față de perioada similară (ianuarie-octombrie) din 2016, când au fost eliberate autorizații de construire pentru o suprafață de 7.552.589 de metri pătrați.

Cum stau lucrurile, din perspectiva suprafeței totale pentru care au fost emise autorizații de construire, în București (exclusiv Ilfov) și județele ale căror reședințe reprezintă principalele piețe rezidențiale din România (Cluj, Timiș, Brașov, Constanța, Iași). În aproape toate județele plus Municipiul București, suprafața utilă de locuințe pentru care au fost emise autorizații de construire în primele zece luni din 2017 a crescut cu procente cuprinse între 9,45% (Timiș) și 60,98% (București), comparativ cu perioada similară din 2016. Aceste creșteri indică în mod clar un interes în creștere al dezvoltatorilor imobiliari și al persoanelor fiice care construiesc, în prezent, locuințe ce urmează a fi finalizate în 2018 sau 2019 (finalizarea unei construcții rezidențiale durează între unul și doi ani, în funcție de complexitatea și mărimea clădirii).

În Cluj-Napoca însă, vedeta rezidențialului autohton, lucrurile au intrat pe o pantă puternic descendentă în primele zece luni ale anului în curs, cel puțin din perspectiva suprafeței utile de locuințe pentru care au fost emise autorizații de construire. Astfel, în județul Cluj, în intervalul ianuarie-octombrie 2017 au fost emise autorizații de construire pentru o suprafață utilă de 513.975 de metri pătrați, în scădere semnificativă față de aceeași perioadă din 2016, când au fost emise autorizații de construire pentru o suprafață utilă de 1.108.356 de metri pătrați.

Citeşte şi:

Scris de: Andrei Panait - Senior editor

în categoria:


Spune-ţi părerea


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *