Light Dark

Un nou proiect imobiliar mixt, care ar urma să cuprindă atât clădiri rezidențiale, cât și clădiri de birouri, ar putea să apară în București în imediata apropiere a centrului comercial Veranda Mall, pe terenul fabricii de pompe Aversa.

Fabrica de pompe Aversa din Baucurești

Omul de afaceri de origine canadiană Michael Topolinski, care a cumpărat Aversa și terenul aferent fabricii, cu o suprafață de 10 ha, în anul 2013 cu suma de 17 milioane de euro, cere acum avizul autorităților locale pentru un nou proiect imobiliar.

Topolinski este implicat în domeniul imobiliar prin intermediul grupului Benevo, care a intrat pe piața imobilială locală la mijlocul anului 2006 ca investitor strategic.

Noul complex imobiliar ar urma să cuprindă clădiri de până la 27 de etaje și ar putea fi construit pe unul dintre terenurile fabricii Aversa, din apropierea Pieței Obor din sectorul 2 al Capitalei, potrivit Profit.ro.

Localizare fabrica Aversa

Omul de afaceri canadian a mai fost implicat și în proiectul centrului comercial Vulcan Value Center din București.

Fabrica Aversa, înființată în 1882, unul dintre cei mai importanți producători de pompe centrifuge și axiale din Europa Centrală  și de Est, a intrat în insolvenți în 2006, iar în 2012 a dat faliment, pe fondul cererii din ce în ce mai scăzute pentru pompe în rândul companiilor românești din anii ’90.

În septembrie 2013, Aversa a fost achiziționată de Blue Diamond, parte a grupului Benevo care deținea deja platformele industriale Textila Dacia și Vulcan, și de Autoplast Engineering, parte a grupului Magic, specializat în producția de echipamente industriale, vânzări și investiții.

La finele lunii septembrie 2013, a început din nou producția la Aversa.

Printre clienții Aversa se numără, potrivit site-ului companiei, Petrom OMV, CNE Cernavodă, Șantierul Naval Constanța și Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare București (ANIF).