Volumul lucrărilor de construcții a scăzut în primul trimestru al anului 2018 față de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

În primele trei luni ale lui 2018, volumul lucrărilor de construcții a scăzut față de aceeași perioadă a anului trecut atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate.

Ca serie brută, acesta a înregistrat un declin de 2,1%, după scăderi la lucrările de reparații capitale (executate la clădiri existente cu scopul de menținere a caracteristicilor tehnico-economice ale construcțiilor pe întreaga durată de serviciu normală) cu 11,2% și la nivelul construcțiilor noi cu aproape 4%. Cu toate acestea, lucrările de întreținere (de exemplu, zugrăvire, vopsire și alte lucrări care împiedică uzuri rapide ale clădirilor) și reparații curente au crescut în aceeași perioadă cu 8,5%.

“Pe obiecte de construcții, clădirile rezidențiale au scăzut cu 24,6%. Creșteri au fost la construcțiile inginerești și la clădirile nerezidențiale cu 8,1%, respectiv cu 7,7%”, se explică într-un comunicat de presă emis de INS.

infografic volumul lucrărilot de construcții

Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, scăderea a fost mai puțin semnificativă, mai exact cu 0,3%. Pe elemente de structură, cea mai mare scădere s-a putut observa în cazul lucrărilor de reparații capitale, în timp ce o creștere de 7,1% s-a văzut în cazul celor de întreținere și de reparații curente.

“Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a scăzut la clădiri rezidențiale cu 23,1%. Creșteri s-au înregistrat la construcțiile inginerești și la clădirile nerezidențiale cu 12,9%, respectiv cu 8,2%”, se explică în același comunicat.

Citește și: Managerii estimeză creșterea volumului producției în următoarele 3 luni. Cum vor evolua prețurile lucrărilor din construcții

Citește și: Sectorul de construcții ar putea crește cu 3,5% în 2018. Ce se va întâmpla în 2020?

Totodată, în luna martie a acestui an, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 20,9% față de luna trecută ca serie brută, dar a scăzut cu 9,2% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare.

În plus, față de luna corespunzătoare a anului trecut, în martie 2018 volumul lucrărilor de construcții a scăzut atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare, cu 11,9%, respectiv cu 9,3%.

Citește și: Oferta de locuințe în T1 2018 – vânzare și închiriere

Citește și: Volumul lucrărilor de construcții din România, în scădere în 2017

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *