Light Dark

Compania care dezvoltă case ce sunt încălzite cu energie din gheață a fost premiată pentru ansamblul rezidențial dezvoltat în Germania.  

FOTO HUF CITY LIVINGCompania Huf Haus, care a inaugurat anul trecut două case de prezentare în România, a fost premiată pentru proiectul rezidențial  HUF City Living din Westerwald, Germania, la Gala Premiilor BVF, organizată de Asociaţia Federală pentru încălzire-răcire radiantă în Berlin.

“HUF City Living este un cartier liniştit, poziţionat în același timp într-o zonă centrală, unde aria urbană se îmbină armonios cu spaţiul, serviciul cu relaxarea, pacea cu mobilitatea. Distincţia acordată de Asociaţia Federală pentru încălzire-răcire radiantă (BVF) vine ca o confirmare a muncii colegilor mei de a livra cele mai înalte standarde de a locui în comuniune cu natura. HUF City Living este cel mai bun exemplu al filosofiei companiei noastre”, a declarat Georg Huf, Managing Director HUF HAUS.

“Suntem mândri că am avut onoarea să oferim, în acest an, premiul BVF unui proiect pionier. Atât conceptul de architectură, execuţia lucrărilor, precum şi calitatea sistemelor energetice folosite sunt exemplare. Controlul temperaturii suprafeţei are un rol semnificativ în asigurarea calităţii, pentru care experţii BVF oferă mereu consultanță prin experiența lor vastă în domeniu“, a spus Ulrich Stahl, Preşedintele Comitetului de conducere al BVF. Acesta a adăugat că unicitatea proiectului HUF City Living derivă în primul rând din îmbinarea resurselor de energie sustenabilă cu sisteme fotovoltaice inovatoare, solare termice, sisteme de reglare a ventilaţiei şi de control al temperaturii de suprafaţă.

Proiectul rezidenţial, compus din patru clădiri distincte şi 44 de unităţi locative, este situat în Montabaur (Germania), un oraş conectat la metropolele Köln şi Frankfurt. HUF City Living evidențiază un stil de viaţă sustenabil din punct de vedere energetic, ce poate fi atins datorită arhitecturii contemporane şi a tehnologiilor de ultimă generație.

Casele pe structură de lemn HUF HAUS atrag în primul rând prin sistemul de climatizare elaborat, care reţine cea mai mare parte a energiei necesare unei clădiri şi pentru spaţiile deschise din surse regenerabile. Aici, elementul central este sistemul de stocare al energiei provenite din gheaţă, cu un rezervor de 500.000 de litri, tehnologie dezvoltată de către compania Viessmann și care alimentează multiple pompe de încălzire din instalaţia clădirii, totul  conectat la aproximativ 450 de module solare duble aflate pe acoperiş.

Acest sistem sofisticat de încălzire cu gheaţă nu oferă temperaturi optime doar pe perioada iernii. Transmisia căldurii se realizează prin intermediul sistemului “aquatherm black”, care funcționază precum un panou de control al temperaturii tavanului şi podelei. Distribuirea uniformă a căldurii şi rapiditatea de reacţie a sistemului asigură o temperatură constantă în spaţiul de locuit pe tot parcursul anului.

O altă trăsătură specifică este reprezentată de sistemul de ventilaţie: toate apartamentele dispun de o aşa-numită “Health-Box”, un ventilator de aspirație, care prin senzori de control reglează calitatea aerului din camere, alături de sistemele de ventilaţie din ramele ferestrelor. Acest proces asigură alimentarea continuă cu aer proaspăt.