Piața rezidențială

Crowd of people at the street, city center

Suntem 19,5 milioane de români. Iată unde trăim, câte locuințe avem la dispoziție, cât plătim pe ele și ce se mai construiește

Suntem 19,5 milioane de români, a șaptea cea mai numeroasă populație din Uniunea Europeană. Ne depășesc doar nemții, francezii, britanicii, italienii, spaniolii și polonezii. Iată ce spun datele statistice despre casele noastre. Trăim în circa 9 milioane de locuințe, iar cei mai mulți dintre noi suntem grupați în regiunea de […]

Startul lucrărilor s-a dat în aprilie și au vândut deja 30% din prima fază. Planurile de viitor ale dezvoltatorului

Startul lucrărilor s-a dat în aprilie și au vândut deja 30% din prima fază. Planurile de viitor ale dezvoltatorului

Prima fază a proiectului rezidențial Parcului 20, dezvoltat de Cordia România în zona Expoziției din Capitală, a fost vândută în proporție de 30%. Aceasta cuprinde 260 de apartamente, iar investiția necesară finalizării sale se ridică la 24 de milioane de euro. Ansamblul, care se adresează segmentului mediu și mediu-superior, va […]

Prețurile locuințelor din România, în creștere. Cum stăm la acest capitol față de alte țări europene

Prețurile locuințelor din România, în creștere. Cum stăm la acest capitol față de alte țări europene

Prețurile locuințelor au crescut cu 3,3% în România pe parcursul primelor trei luni ale anului comparativ cu începutul lui 2018, sub media înregistrată la nivelul Uniunii Europene, conform datelor statistice publicate de Eurostat. Tot în această perioadă, prețurile au înregistrat în țara noastră un avans puțin semnificativ față nivelul atins […]

În 14 județe s-au vândut peste 5.000 de imobile în prima jumătate a anului. București, Ilfov și Timiș, fruntașe

În 14 județe s-au vândut peste 5.000 de imobile în prima jumătate a anului. București, Ilfov și Timiș, fruntașe

Peste 241.000 de imobile s-au vândut, la nivel național, în prima jumătate a anului 2019. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor înregistrate la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANPCI) este cu aproape 58.850 mai mic față de cel înregistrat în primele șase luni ale […]

Strada din Cluj-Napoca unde s-au încheiat cele mai multe tranzacții imobiliare. Valoarea lor a depășit 45 de milioane de euro

Strada din Cluj-Napoca unde s-au încheiat cele mai multe tranzacții imobiliare. Valoarea lor a depășit 45 de milioane de euro

Pe o singură stradă din Cluj-Napoca s-au încheiat, anul trecut, 672 de tranzacții cu proprietăți imobiliare, cel mai mare număr înregistrat la nivelul întregului municipiu.  Este vorba despre strada Soporului. Aici, tranzacțiile imobiliare încheiate pe parcursul lui 2018 s-au ridicat la aproximativ 45,7 milioane de euro, fapt ce o face […]

Ansamblu rezidențial finalizat în centrul Bucureștiului cu o investiție de 26 de milioane de euro

Ansamblu rezidențial finalizat în centrul Bucureștiului cu o investiție de 26 de milioane de euro

Cel mai mare ansamblu rezidențial dezvoltat în apropierea zonei Piața Unirii din centrul Bucureștiului, Soho Unirii, a fost finalizat, după o investiție de aproximativ 26 de milioane de euro.  Soho Unirii cuprinde 236 de apartamente, cu până la 4 camere, dispuse în trei clădiri cu regim de înălțime redus, mai […]

Imobiliare.ro lansează, în colaborare cu Primăria Sectorului 2, raportul pe T1 2019 privind tranzacțiile cu imobile și prețurile de vânzare

Imobiliare.ro lansează, în colaborare cu Primăria Sectorului 2, raportul pe T1 2019 privind tranzacțiile cu imobile și prețurile de vânzare

Valoarea medie unitară a apartamentelor achiziționate în perioada analizată a consemnat o ușoară creștere comparativ cu ultimul trimestru din 2018. În colaborare cu Primăria Sectorului 2 al Capitalei, Imobiliare.ro lansează al doilea raport de piață privind atât numărul tranzacțiilor cu imobile consemnate în primul trimestru din 2019, cât și evoluția […]

Numărul garanțiilor și promisiunilor de garantare Prima Casă, în scădere în prima jumătate a lui 2019

Numărul garanțiilor și promisiunilor de garantare Prima Casă, în scădere în prima jumătate a lui 2019

Circa 6.600 de garanții și promisiuni de garantare au fost acordate prin intermediul programului Prima Casă în prima jumătate a lui 2019, număr mult mai redus în raport cu cel înregistrat în perioada corespunzătoare a lui 2018, conform datelor făcute publice de oficialii Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru […]

Peste 4.000 de autorizații de construire, eliberate în România în luna mai

Peste 4.000 de autorizații de construire, eliberate în România în luna mai

În luna mai a acestui an au fost eliberate în România 4.843 de autorizații de construire, dintre care peste 4.000 pentru clădiri rezidențiale, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). În luna mai s-au eliberat, la nivel național, 4.133 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, 65,1% dintre ele în […]

Extindere de anvergură pentru unul dintre cele mai ample proiecte imobiliare din România. Până în 2033, 30.000 de rezidenți

Extindere de anvergură pentru unul dintre cele mai ample proiecte imobiliare din România. Până în 2033, 30.000 de rezidenți

Ansamblul rezidențial Cosmopolis, situat în nordul Bucureștiului, se va extinde cu încă 8.000 de locuințe până în anul 2033. Acesta este unul dintre cele mai ample proiecte imobiliare din România, investiția totală depășind, în 11 ani, suma de 300 de milioane de euro. La ora actuală, complexul cuprinde 3.500 de […]

Lucrările la ansamblul dezvoltat de Impact în zona Expoziției din București intră în faza a doua. Patru clădiri vor fi livrate în 2020

Lucrările la ansamblul dezvoltat de Impact în zona Expoziției din București intră în faza a doua. Patru clădiri vor fi livrate în 2020

Dezvoltarea ansamblului premium Luxuria Domenii Residence situat în zona Expoziției, pol de business în creștere al Capitalei, a ajuns la a doua fază. Aceasta include patru blocuri și are ca termen de livrare trimestrul al treilea al anului viitor. Lucrările de construcții pentru Luxuria Domenii Residence au fost demarate în […]

Au ajuns cu construcția la etajul 10 din 15. 60% dintre apartamente sunt rezervate

Au ajuns cu construcția la etajul 10 din 15. 60% dintre apartamente sunt rezervate

În momentul de față, 60% dintre locuințele disponibile în cadrul clădirii Tower 1, prima din cele opt care urmează să alcătuiască ansamblul XCity Towers dezvoltat în Timișoara de Wallberg Properties, au fost rezervate.  Proiectul Tower 1 cuprinde 135 de unități, dintre care 30 de apartamente de tip studio, 75 de […]

Are afaceri în turism, dar mizează și pe imobiliare. A inaugurat aproape 80 de apartamente la circa 30 de km de București

Are afaceri în turism, dar mizează și pe imobiliare. A inaugurat aproape 80 de apartamente la circa 30 de km de București

Proprietarul unui important touroperator din România a inaugurat recent un ansamblu rezidențial localizat la doi pași de Palatul Snagov, din apropierea Capitalei, după o investiție de 7 milioane de euro. Complexul rezidențial Club Lac Snagov lansat de Alin Burcea, CEO-ul Paralela 45, cuprinde trei blocuri, cu regim de înălțime scăzut, […]

Până la 45.000 de tranzacții anual pe piața veche din București. Cum vor evolua prețurile până la finele anului

Până la 45.000 de tranzacții anual pe piața veche din București. Cum vor evolua prețurile până la finele anului

Anual se închid aproximativ 40.000-45.000 de tranzacții cu locuințe vechi în București și în împrejurimile orașului, acest segment de piață continuând să fie atractiv pentru potențialii cumpărători. Iată de ce se întâmplă acest lucru și cum vor evolua prețurile pe piața veche în 2019. Prețurile de listare ale locuințelor vechi […]

Peste 44.000 de imobile, vândute în luna mai. Dinamica vânzărilor în prima parte a anului

Peste 44.000 de imobile, vândute în luna mai. Dinamica vânzărilor în prima parte a anului

Peste 44.000 de imobile au fost vândute pe parcursul lunii mai la nivel național, arată datele publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).  Luna trecută au fost vândute 44.456 de imobile în România, cu 3.645 mai multe față de aprilie 2019, dar cu 14.338 mai puține în […]

Radiografia pieței rezidențiale, potrivit BNR. Riscurile generate de creditarea imobiliară a populației

Radiografia pieței rezidențiale, potrivit BNR. Riscurile generate de creditarea imobiliară a populației

Activitatea de pe piața rezidențială a înregistrat, în ultima perioadă, o temperare. Prețul proprietăților a atins cel mai scăzut nivel de creștere din septembrie 2015 și până în prezent. Iată cum văd reprezentanții Băncii Naționale a României (BNR) evoluția pieței, dar și riscurile generate de sectorul imobiliar rezidențial și de […]

Evoluția prețurilor apartamentelor în mai 2019. Scăderi în București și la nivel național, dar creșteri în alte centre regionale

Evoluția prețurilor apartamentelor în mai 2019. Scăderi în București și la nivel național, dar creșteri în alte centre regionale

Cele mai semnificative variații ale prețurilor apartamentelor, fie ele pozitive sau negative, au avut loc pe segmentul locuințelor nou-construite în mai 2019. După ce s-au diminuat cu 0,7% la nivel național pe parcursul lui aprilie, prețurile apartamentelor (noi și vechi) au mai consemnat o scădere de 0,4% în mai. Potrivit […]

Se construiește un nou ansamblu rezidențial de lux în nordul Bucureștiului

Se construiește un nou ansamblu rezidențial de lux în nordul Bucureștiului

Un nou ansamblu rezidențial se construiește în nordul Capitalei, lângă Pădurea Băneasa. Este vorba despre un cartier-boutique în care primele locuințe vor fi finalizate chiar la sfârșitul lui 2019. Proiectul, numit Collection 10 și gândit de arhitectul Bogdan Neagu, cuprinde 10 vile moderne cu suprafețe de 300 de mp, parter […]

Ce caută cumpărătorii interesați de proprietăți high-end? „Sunt persoane care plătesc 50.000 de euro în plus să aibă vederea spre sud-est”

Ce caută cumpărătorii interesați de proprietăți high-end? „Sunt persoane care plătesc 50.000 de euro în plus să aibă vederea spre sud-est”

Cumpărătorii cu bugete generoase, interesați de proprietățile rezidențiale din categoria high-end, sunt tot mai atrași de unicitatea proiectelor noi și sunt dispuși să plătească sume semnificative pentru a obține exact ceea ce își doresc și pentru a-și amenaja ulterior locuința până în cele mai mici detalii. „Pe segmentul high-end o […]