Piața rezidențială

În trei țări din UE s-au înregistrat, în mai, creșteri la nivelul lucrărilor de construcții. România se află în fruntea lor

În trei țări din UE s-au înregistrat, în mai, creșteri la nivelul lucrărilor de construcții. România se află în fruntea lor

Măsurile impuse pentru combaterea răspândirii COVID-19 au avut un impact important la nivelul lucrărilor de construcții în cele mai multe state europene. România s-a numărat, în schimb, printre cele trei țări care au raportat creșteri, potrivit datelor publicate de biroul de statistică al UE, Eurostat. În România s-a înregistrat cea […]

Impactul COVID-19 pe piața apartamentelor din București. Câte s-au vândut și la ce prețuri? Oferta a fost marcată, cererea e pe „verde”

Impactul COVID-19 pe piața apartamentelor din București. Câte s-au vândut și la ce prețuri? Oferta a fost marcată, cererea e pe „verde”

Piața imobiliară din București este una puternică. A demonstrat-o inclusiv anul acesta când, în ciuda situației fără precedent care a apărut pe fondul pandemiei de coronavirus, tot s-au tranzacționat aici peste 44.800 de imobile, un număr record la nivel național care depășește valorile din prima jumătate a lui 2019. Chiar […]

Noua Casă – un colac de salvare din criză, tot mai departe de tineri. Avansul crește, predictibilitatea scade

Noua Casă – un colac de salvare din criză, tot mai departe de tineri. Avansul crește, predictibilitatea scade

Noua Casă își continuă transformarea și se îndepărtează tot mai mult de principiile avute în vedere în elaborarea actualului program O familie, O casă, promulgat de președinte din aprilie fără a fi, însă, pus în aplicare la nivelul pieței. Inițiativa devine, mai degrabă, un colac de salvare din criza apărută […]

Undă verde pentru școala și grădinița de stat din Greenfield. Când încep lucrările?

Undă verde pentru școala și grădinița de stat din Greenfield. Când încep lucrările?

Consiliul General al Municipiului București a acceptat propunerea de donație făcută de Impact Developer&Contractor în vederea deschiderii unei școli de stat, dar și unei grădinițe în cadrul ansamblului rezidențial Greenfield, cel mai mare din portofoliul său. Donația care include un teren cu o suprafață de 9.620 de mp și proiectul […]

Apartamentele din acest hub de business al Bucureștiului se vând ca „pâinea caldă”. Valoarea tranzacțiilor a crescut cu 24% într-un an

Apartamentele din acest hub de business al Bucureștiului se vând ca „pâinea caldă”. Valoarea tranzacțiilor a crescut cu 24% într-un an

Cartierul de afaceri Pipera din București a devenit tot mai atractiv, nu doar pentru companiile aflate în căutarea unor noi spații moderne de lucru, ci și pentru cumpărătorii de pe segmentul rezidențial. Valoarea tranzacțiilor cu apartamente a crescut, într-un an, cu 24% și s-a apropiat de pragul de 32 de […]

Tranzacții de peste 321 de milioane de euro în Sectorul 2. Pantelimon și Colentina, printre cele mai active cartiere

Tranzacții de peste 321 de milioane de euro în Sectorul 2. Pantelimon și Colentina, printre cele mai active cartiere

Aproape 4.600 de tranzacții imobiliare s-au efectuat, pe parcursul anului trecut, doar în Sectorul 2 din Capitală. Valoarea lor a depășit pragul de 321 de milioane de euro. Aproximativ 85% dintre contracte au vizat apartamente și doar 4% din achiziții s-au realizat printr-un credit bancar. Imobiliare.ro și Analize Imobiliare au […]

Vânzările de imobile, în creștere în iunie. Ne apropiem de nivelul de la începutul pandemiei

Vânzările de imobile, în creștere în iunie. Ne apropiem de nivelul de la începutul pandemiei

Circa 46.800 de imobile s-au vândut, luna trecută, în România, semnele de revenire apărute în piață după lockdown-ul impus în criza sanitară fiind din ce în ce mai vizibile. Ne situăm, deja, la un nivel apropiat de cel de la începutul pandemiei. În prima lună din 2020, s-au tranzacționat, la […]

Se văd efectele pandemiei în vânzările de imobile? Da, dar nu așa cum te-ai aștepta. Realitatea din datele oficiale

Se văd efectele pandemiei în vânzările de imobile? Da, dar nu așa cum te-ai aștepta. Realitatea din datele oficiale

Am început anul în forță, apoi a venit pandemia și perioada de lockdown, urmată de o ușoară relaxare a măsurilor menite să împiedice răspândirea COVID-19. Chiar și în condițiile tuturor acestor turbulențe și incertitudini care luni de zile au planat asupra pieței, numărul imobilelor vândute în prima jumătate a anului […]

Câți bani dau lunar românii pentru a-și mobila și întreține locuințele?

Câți bani dau lunar românii pentru a-și mobila și întreține locuințele?

Într-o gospodărie din România, veniturile totale medii lunare ajung la 5.119 lei, iar cheltuielile totale reprezintă 83,4% din venituri. Iată câți bani se alocă pentru locuință, utilități și mobilier. Cea mai însemnată pondere în totalul cheltuielilor dintr-o gospodărie, a fost, în primul trimestru al anului 2020, cea a cheltuielilor de […]

Nordis Group: Bugete de investiții mai mari pentru proprietățile de vacanță de pe litoral

Nordis Group: Bugete de investiții mai mari pentru proprietățile de vacanță de pe litoral

În rândul variantelor de investiții pe piața rezidențială, locuințele de vacanță ocupă, cu siguranță, un loc special. Asemenea achiziții prezintă nu doar avantajul că pot genera venituri mai mari din cazarea turiștilor (comparativ cu închirierea pe termen lung), ci și pe acela că proprietarii se pot bucura ei înșiși de […]

Sursă foto: Pixabay.com

Date Eurostat: Cum au evoluat prețurile de tranzacționare pe piața rezidențială în primul trimestru din 2020

Atât comparativ cu trimestrul anterior, cât și cu perioada similară a anului trecut, România a consemnat creșteri mai mari decât media Uniunii Europene, ocupând locul al șaselea și, respectiv, al optulea în clasamentul scumpirilor la nivel de regiune. În primul trimestru din 2020, prețurile de tranzacționare ale proprietăților rezidențiale din […]

Sursă foto: Pixabay.com

Analiză SVN: randamentele generate de investițiile în acțiuni, proprietăți rezidențiale, aur și depozite bancare

Pentru micii (sau mai marii) investitori, piața rezidențială rămâne una dintre cele mai atractive metode de valorificare a capitalului – chiar dacă nu promite cele mai spectaculoase câștiguri, cel puțin pe termen scurt. Asta pentru că nu doar randamentul oferit de un plasament financiar contează, ci și gradul de risc […]

Evoluția prețurilor apartamentelor în luna iunie: scăderi au avut loc doar în două centre regionale

Evoluția prețurilor apartamentelor în luna iunie: scăderi au avut loc doar în două centre regionale

În ciuda unei evoluții ușor descendente consemnate de valoarea medie de listare la nivel național, pretențiile vânzătorilor de apartamente din București și Cluj-Napoca au rămas, practic, neschimbate în prima lună de vară. În iunie 2020, Indicele Imobiliare.ro relevă că prețurile apartamentelor s-au diminuat, la nivel național, cu 1,1%, astfel că […]

Proiectul rezidențial – de la machetă la șantier. În câți ani navighează un dezvoltator hățișul birocratic și care sunt marile obstacole pe care le întâlnește pe drum

Proiectul rezidențial – de la machetă la șantier. În câți ani navighează un dezvoltator hățișul birocratic și care sunt marile obstacole pe care le întâlnește pe drum

Să construiești un ansamblu rezidențial în România, nu este un lucru ușor de făcut. Chiar și atunci când ai la dispoziție toate resursele necesare pentru finanțarea unui astfel de proiect, de la finalizarea schițelor și randărilor și până în ziua în care poți demara operațiunile pe șantier trec câțiva ani […]

#CPIWebinar: 20 de lucruri pe care trebuie să le știi despre evoluția pieței imobiliare în lunile de pandemie

#CPIWebinar: 20 de lucruri pe care trebuie să le știi despre evoluția pieței imobiliare în lunile de pandemie

Am dezbătut pe larg în cel mai nou webinar CPI evoluția pieței rezidențiale din România pe parcursul lunilor de pandemie, dar și situația creditării. Iată care sunt principalele puncte atinse alături de invitații noștri – Dorel Niță (Head of Data&Research Imobiliare.ro și coordonatorul Analize Imobiliare) și Anca Bidian (CEO KIWI […]

Apartament sau casă? Nou sau vechi? Preferințele cumpărătorilor și comportamentul proprietarilor, sub efectul COVID-19

Apartament sau casă? Nou sau vechi? Preferințele cumpărătorilor și comportamentul proprietarilor, sub efectul COVID-19

Au trecut patru luni de când au început să apară în România primele cazuri confirmate de infectare cu COVID-19, am depășit starea de urgență, o perioadă de izolare, ne-am supus măsurilor stricte luate pentru combaterea răspândirii virusului, apoi, de la mijlocul lui mai, restricțiile au început să se mai relaxeze […]

Ce se întâmplă cu prețurile? Evoluția pieței imobiliare în pandemie, analizată din perspectiva celui mai mare broker de credite din România

Ce se întâmplă cu prețurile? Evoluția pieței imobiliare în pandemie, analizată din perspectiva celui mai mare broker de credite din România

Cerere mai mare, în special pentru creditele ipotecare, proiecte care nu și-au închis șantierele, ci, dimpotrivă, au luat măsuri pentru a-și continua activitatea în ciuda restricțiilor, un interes mare pentru ansamblurile rezidențiale noi și un comportament mai prudent din partea proprietarilor de locuințe vechi. Acestea sunt câteva aspecte punctuale, sesizate […]