Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor a obținut un profit de 11,8 milioane de euro în 2017

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer &  Constructor, cu o experiență de peste 25 de ani în construcția și dezvoltarea de proiecte imobiliare rezidențiale și de birouri, a obținut în 2017 un profit de 11,8 milioane de euro, echivalentul a 55 de milioane de lei.

Foto: Greenfield Residence/Facebook

Veniturile sale operaționale totale au scăzut însă în aceeași perioadă cu 24%, ajungând la 120,4 milioane de lei.

Potrivit reprezentanților companiei, rezultatul operațional aferent anului trecut „s-a datorat în principal aprecierii valorii terenurilor aflate în portofoliul companiei”, scrie Ziarul Financiar.

În 2017, dezvoltatorul a vândut 284 de imobile, 52 de locuri de parcare, 7 loturi de teren și o terasă, valoarea medie a unei tranzacții fiind de 83.788 euro, în creștere cu peste 14% față de 2016.

Impact Developer&Constructor este dezvoltatorul ansamblului rezidențial Greenfield din zona de nord a Bucureștiului, aflat în continuă expansiune, unde locuiesc deja mii de persoane.

Spre finalul anului trecut, reprezentanții companiei au anunțat o investiție de circa 68 de milioane de euro într-un nou complex rezidențial, numit Luxuria Domenii Residence. Acesta ar urma să cuprindă mai bine de 600 de apartamente.

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)