Light Dark

Birourile RE/MAX Magnum și RE/MAX Estates, parte din rețeaua RE/MAX România, fuzionează pentru a-și consolida prezența pe piața de consultanță imobiliară din Capitală. Până în 2025, broker/ownerii acestora, Adrian Alexandrov și Andrei Marinescu, vor să deschidă în București 20 de birouri cu 500 de agenți.

birouri re/max fuziune

“Ne dorim o dezvoltare accelerată și vizăm deschiderea a circa 20 de birouri până în 2025, în toate zonele Bucureștiului, cu un număr de 500 de agenți, care să acopere toate categoriile de produse imobiliare”, a declarat Adrian Alexandrov.

Biroul RE/MAX Magnum 1 va dispune de o echipă cu peste 40 de angajați și își va reloca sediul pe Strada Washington. Biroul RE/MAX Magnum 2 va fi localizat în zona Timpuri Noi și va avea, pentru început, o echipă cu 12 agenți.

În primăvara anului viitor va fi deschis biroul RE/MAX Magnum 3, în zona Aviației- Șoseaua Pipera.

Întreaga rețea de birouri imobiliare francizate cuprinde, în prezent, la nivel național peste 50 de francize și mai bine de 400 de membri.

Citește și: Tranzacții cu proprietăți de 79 de milioane de euro în prima jumătate a anului. Pe ce rezultate mizează RE/MAX România în 2019

Citește și: Cum scăpăm de haosul de pe piața imobiliară? Soluția sugerată de reprezentanții RE/MAX România

Citește și: Perioada medie de vânzare, în scădere. Cum a evoluat trimestrul trecut marja de negociere în marile orașe?