Freedom Group Real Estate, capitalizare de peste 2 milioane de euro

Compania de consultanță imobiliară Freedom Group Real Estate, fondată de antreprenorul Octavian Bădescu, a ajuns la o lună de la schimbarea modelului său de business să atingă o capitalizare de spre 2 milioane de euro.

octavian badescu cpi bucuresti 2019

Freedom Group a fost lansată, inițial, ca parte a rețelei RE/MAX România, după ce Bădescu a cumpărat o astfel de franciză în 2017. Începând din luna septembrie din 2019, antreprenorul a renunțat la franciza RE/MAX și a părăsit rețeaua, motivându-și decizia spunând că, deși a obținut rezultate bune și multe reușite în timpul colaborării, nu a fost mulțumit de evoluția lentă a afacerii.

Recent, modelul de lucru al companiei de consultanță s-a schimbat, Freedom Group devenind o societate în care acțiunile vor fi deținute gradual și într-o pondere din ce în ce mai mare de agenții imobiliari, alături de fondatori și de alți investitori.

„Societatea pe acțiuni a ajuns deja, prin deschiderea acționariatului, la o capitalizare de peste 2 milioane de euro, ceea ce ne confirmă așteptările și arată încrederea investitorilor și agenților privind viitorul proiectului. Acțiunea are încă un potențial real de apreciere în timp de zeci sau chiar de sute de ori, iar agenții imobiliari beneficiază de o oportunitate excepțională de a intra în acționariat, de a investi în compania la care sunt afiliați, cu un cost al acțiunii de câteva ori mai mic decât cel al investitorilor, care întotdeauna anticipează dezvoltarea”, a declarat Octavian Bădescu.

Antreprenorul român este cunoscut, în principal, pentru implicarea sa în fondarea Sameday Courier, prima companie de curierat din țară listată pe piața Aero a BVB, și pentru inovația disruptivă Lokko de pe piața de curierat. Ambele au fost vândute către cel mai mare jucător din online-ul românesc, eMag.

Octavian Bădescu a fost prezent, recent, în platoul imoExpert, emisiunea lansată de Imobiliare.ro, și a discutat despre identificarea oportunităților de investiție pe piața de real estate. Poți să urmărești dezbaterea integrală imoExpert AICI.

Citește și: imoExpert – Octavian Bădescu: „Reprezentarea exclusivă este o necesitate primordială în tranzacționarea imobiliară”

Citește și: Criza, o amintire încă proaspătă în mintea cumpărătorilor. Cum va evolua piața în continuare?

Citeșe și: Indicele Imobiliare.ro – Prețurile apartamentelor au mai crescut în octombrie, în Cluj-Napoca cel mai mult. Capitala face excepție de la regulă

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)