Impact Developer&Contractor, 79,5 milioane de lei în șase luni din vânzarea de proprietăți imobiliare. Stadiul proiectelor dezvoltatorului

Dezvoltatorul Impact Developer&Contractor a încheiat primul semestru din 2019 cu venituri din vânzarea de proprietăți imobiliare de 79,5 milioane de lei, în creștere cu 90% față de prima jumătate a anului trecut. 

Greenfield Residence Impact

În total, au fost vândute 161 de apartamente și 14 locuri de parcare în cadrul proiectului Greenfield Băneasa și au fost încheiate contracte de pre-vânzare și rezervări pentru 300 de apartamente, dintre care 146 de locuințe în ansamblul situat în zona de nord a Capitalei, la marginea Pădurii Băneasa, și alte 154 în complexul rezidențial premium aflat în construcție în zona Domenii-Expoziției, Luxuria Domenii Residence.

„Rezultatele înregistrate în primul semestru din 2019 au fost susținute de creșterea vânzărilor de apartamente în cartierul Greenfield Băneasa, atât volumul, cât și prețul de vânzare având o influență pozitivă, lucru care a condus la îmbunătățirea indicatorilor financiari față de perioada similară din 2018”, a declarat Bogdan Oșlobeanu, CEO Impact Developer&Contractor Group.

„Până la sfârșitul acestui an avem în plan finalizarea etapelor aflate în construcție ale proiectelor Greenfield și Luxuria și avansarea proceselor pentru a lansa următoarele faze, dar și începerea, în trimestrul IV, a lucrărilor la noul ansamblu din Constanța, care va aduce pe piață peste 640 de locuințe la un standard ridicat de calitate”, a mai menționat Oșlobeanu.

Din proiectul Greenfield Băneasa, demarat în 2007, au fost vândute, până la finele lunii iunie din acest an, 2.252 de apartamente, reprezentând circa 88,4% dintre locuințele finalizate și în stadiu de construcție, aferente primelor trei faze de dezvoltare.

Planul ansamblului rezidențial Greenfield

În prima jumătate a acestui an au fost continuate lucrările pentru ultimele 192 de apartamente din Greenfield III, cu livrare în trimestrul al III-a, și au fost inițiate demersurile necesare pentru obținerea PUZ-ului pentru Greenfield IV și Greenfield V.

Greenfield IV include circa 1.900 de apartamente și complexul Greefield Plaza, ce va cuprinde un strip mall, o zonă office, o zonă SPA și o sală de sport dedicată rezidenților. În Greenfield V se vor dezvolta peste 2.400 de locuințe.

Tot în semestrul I al anului în curs s-a lucrat la primele două faze ale ansamblului premium Luxuria Domenii Residence, care va cuprinde la finalizare 630 de locuințe dispuse în nouă blocuri situate la doi pași de polul de business Expoziției.

Până la sfârșitul anului este așteptată livrarea a 232 de locuințe în cadrul acestui proiect, alte 268 având ca termen de finalizare trimestrul al III-a din 2020.

Citește și: Lucrările la ansamblul dezvoltat de Impact în zona Expoziției din București intră în faza a doua. Patru clădiri vor fi livrate în 2020

Citește și: IIonescu, Impact Developer & Contractor: Costurile de construire vor suferi o creștere accelerată în următoarea perioadă

Citește și: Piața terenurilor din Capitală. Cele mai multe tranzacții în negociere, până în 5 milioane de euro

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)