Secretar de stat MCSI: „GDPR nu este chiar zmeul zmeilor”. Ce se schimbă din 25 mai?

Vineri, 25 mai, intră în vigoare noul regulament privind protecția datelor cu caracter personal – GDPR. Suntem pregătiți pentru a respecta prevederile acestuia? Maria-Manuela Catrina, secretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), spune că nu se teme că România ar putea să fie prinsă pe picior greșit la acest capitol și că, cel mai probabil, se va descurca la fel de bine ca alte state atunci când vine vorba despre implementarea GDPR. 

gdpr romania

Secretarul de stat al MCSI susține că România este pregătită pentru numeroase provocări și că anii de tranziție ne-au ajutat să fim foarte adaptabili.

„Cred că nicio nouă reglementare nu ne va pune dificultăți foarte mari în a o înțelege și în a o aplica. Cred că este important să vedem cum se întâmplă lucrurile în noul cadru în așa fel încât să aflăm dacă va mai fi nevoie să reglementăm ceva mai târziu”, a declarat Maria-Manuela Catrina într-un interviu acordat Monitorului Apărării.

„N-aș avea foarte multă teamă că nu am fi pregătiți. Probabil că sunt oameni care știu lucrurile mai bine, oameni care știu lucrurile mai puțin bine. Până la urmă GDPR-ul nu este chiar zmeul zmeilor și sunt, de fapt, reglementări care deja existau, puțin întărite. Eu cred că vom vedea în perioada imediat următoare cât suntem de pregătiți, dar cu siguranță ne vom descurca la fel de bine ca și alții”, a mai explicat aceasta.

Ce se schimbă după intrarea în vigoare a GDPR

GDPR (General Data Protection Regulation/Regulament General privind Protecția Datelor Personale) este considerat a fi cea mai importantă modificare în reglementările europene privind protecția datelor din ultimii 20 de ani, iar companiile care vor încălca noile prevederi vor risca sancțiuni de la 10 milioane de euro la 20 de milioane de euro sau 2%-4% din cifra de afaceri anuală globală. În țara noastră, reprezentanții Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal vor urmări respectarea GDPR.

Citește și: Tot ce trebuie să știi despre GDPR. Cum va influența acesta activitatea agențiilor imobiliare

Una dintre schimbările esențiale aduse de GDPR este cea legată de condițiile în care poate fi luat acordul de prelucrare a datelor din partea unei persoane vizate. Acestea vor fi înăsprite odată cu intrarea în vigoare a normelor GDPR.

Practic, companiile nu mai pot folosi obișnuitele pagini cu termeni și condiții care cuprind foarte mult text plin cu termeni de specialitate, greu de înțeles în unele cazuri. Cererea pentru primirea acordului de prelucrare a datelor trebuie făcută într-o formă accesibilă, iar scopul atașat la consimțământ. În plus, reprezentații companiilor trebuie să se asigure că persoanelor vizate le va fi la fel de ușor să își și retragă acordul de procesare a datelor.

O altă schimbare apare la nivelul teritoriului de aplicare. Directiva anterioară era destul de ambiguă la acest capitol în timp ce noul cadru se va aplica în cazul tuturor companiilor care prelucrează datele cu caracter personal ale cetățenilor Uniunii Europene, indiferent dacă acestea sunt prelucrate în UE sau în afara teritoriului Uniunii. GDPR se va aplica, de asemenea, în cazul prelucrării datelor cetățenilor în UE de către un operator care nu este stabilit pe teritoriul Uniunii.

Chiar dacă aceste schimbări influențează activitatea unui număr mare de firme din țara noastră, inclusiv pe cea a agențiilor imobiliare având în vedere volumele mari de date cu caracter personal pe care acestea le colectează, un studiu realizat în luna februarie a acestui an a arătat că mai mult de o treime dintre reprezentanții companiilor din România nu aflaseră despre GDPR cu două luni înainte de intrarea în vigoare sau nu credeau că se aplică și în cazul lor.

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)