În care este vorba despre de ce nu am putut să-l ajut pe un prieten care avea un buget de 200.000 de euro pentru a cumpăra o casă în București.
Într-o zi, acum ceva vreme, când încă piața rezidențială nu-și revenise după criză, m-a sunat un prieten. Știa că scriu pentru cpi.imobiliare.ro și că acopăr, din punct de vedere jurnalistic, domeniul rezidențial din anul 2007. Întrebarea lui era simplă: Nu știu un agent imobiliar bun, profi, care să-l ajute să-și găsească o casă? Bugetul alocat era de 200.000 de euro. Prietenul meu a apelat la mine pentru că cei câțiva agenți imobiliari cu care discutase până atunci nu-l mulțumiseră deloc. ”Nu au făcut altceva decât să mă plimbe de la o casă la alta și niciuna nu era ceea ce le spusesem eu că vreau să cumpăr”, mi-a povestit prietenul meu, ale cărui cerințe nu erau chiar atât de ieșite din comun. Ca orice cumpărător, și-ar fi dorit o casă într-o zonă bună, cât mai centrală, cu un pic de curte. Probabil că bugetul lui nu era suficient de mare pentru o vilă în zona centrală a Bucureștiului, dar ar fi acceptat și ceva semicentral sau chiar mai departe, dar cu acces la metrou.
I-am spus că sigur că știu brokeri imobiliari profesioniști, doar particip la toate evenimentele Clubul Profesioniștilor în Imobiliare, unde vin agenți dornici de a se profesionaliza și brokeri cu vechime, care sunt adevărați profesioniști în domeniu. L-am sunat pe un astfel de broker – numele nu are importanță –și i-am expus situația în care se afla prietenul meu. Practic, i-am servit un lead numai bun de a fi valorificat.
Am fost un pic neplăcut surprins în momentul în care agentul nu s-a arătat foarte deschis să îl sune pe prietenul meu, care aștepta telefonul, ci mi-a spus doar că pot să-i dau numărul lui de telefon pentru ca prietenul meu să sune. M-aș fi așteptat să-mi ceară el numărul de telefon al prietenului meu și să-l sune el. Până la urmă, era vorba despre o achiziție potențială de 200.000 de euro, iar prietenul meu era dispus să dea un comision de 3% (6.000 de euro!), cu condiția să-i găsească proprietatea dorită. Ar fi meritat un telefon, mai ales că era o tranzacție aproape dată ”mură-n gură”. I-am și spus că mai bine îl sună el și că o să-i dau numărul de telefon prin sms, ceea ce am și făcut după ce am încheiat convorbirea.
Ce credeți, l-a sunat brokerul pe prietenul meu? Răspunsul este nu. Acest episod mi-a lăsat un gust amar și mă întreb dacă breasla agenților imobiliari, ca întreg, se va profesionaliza vreodată în întregime sau acest deziderat va rămâne doar la nivel de discuții?
