Negocierea este o artă, iar să o stăpânești în munca de zi cu zi este un lucru indispensabil atunci când lucrezi ca agent imobiliar. Acesta este și motivul pentru care reprezentanții Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România (APAIR) organizează săptămâna viitoare Atelierul de Reprezentare Exclusivă „Oferta scrisă și negocierea”.

În cadrul cursului vei avea ocazia de a afla detalii despre principiile de bază ale negocierii și vei putea exersa alături de un specialist momentele-cheie ale acestui proces prin care trece fiecare agent imobiliar pe parcursul unei tranzacții.

Se va pune, totodată, accent pe oferta de cumpărare, un instrument care poate fi de mare ajutor în munca de zi cu zi a agentului și care poate aduce beneficii clienților. Vei afla de la Ileana Preda, Realtor și membru APAIR care activează pe piața imobiliară din București din anul 2009, ce ar trebui să cuprindă o astfel de oferă, dar și alte informații de interes.

“Deși nu conștientizăm, tot timpul negociem. De la o primă întâlnire cu un potențial client până la sărbătorirea încheierii tranzacției, un agent imobiliar este într-o continuă negociere. Negociezi cu viitorul tău client în procesul de obținere a contractului de reprezentare exclusivă, cu toate părțile implicare în tranzacția imobiliară, negociezi cu echipa ta, cu familia ta și uneori chiar și cu tine însuți”, explică reprezentanții APAIR.

Atelierul de Reprezentare Exclusivă „Oferta scrisă și negocierea” se va organiza pe data de 17 octombrie la Hotelul Golden Tulip Times din București, între orele 9:00-12:30.

Taxa de participare este de 120 de lei de persoană, iar membrii APAIR beneficiază de un discount de 20%.

Accesul în sală este limitat și se face pe baza înscrierii. Formularul poate fi completat AICI.

Citește și: Ileana Preda – „Motivația vine din contribuția pe care o aduc în viața celorlalți – atunci când un client îmi mulțumește din inimă”

Citește și: Tu știi cât valorează timpul tău? Exercițiul simplu care te va ajuta să îți planifici mai bine munca atunci când ești agent imobiliar

Citește și: Cum apreciezi ca agent imobiliar nivelul de interes al unui cumpărător față de o proprietate? Cea mai bună ofertă pe care o poți obține

Tag-uri:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *