Peste 100 de persoane vor participa marți, 18 decembrie, la cursul gratuit „Cod Etic și Inițiere Realtor” organizat în București de către reprezentanții Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România (APAIR).

atelier analiza comparativa de piata

Evenimentul educațional va avea loc la Hotelul Golden Tulip Times, între orele 8:30-17:00, participanții urmând să parcurgă în cadrul său Codul Etic care stă la baza APAIR. Cursul va fi susțiut de Igor Postovanu, Președintele APAIR, care activează în domeniu din anul 2004.

„Pentru a vorbi despre profesionalizare este nevoie de standarde de referință într-o breaslă. Este de notorietate că în România universul reglementărilor legale cu privire la activitatea și responsabilitățile agentului imobiliar este precar, iar practicile în domeniul serviciilor sunt foarte diverse. Aceste neajunsuri au un impact evident, atât în opțiunile consumatorilor, cât și în exercitarea profesiei”, ne-a declarat Alice Necula, Prim-Vicepreședinte APAIR.

„Codul Etic și Standardele de Practică ale Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România stabilesc o sumă de îndatoriri clare ale agentului imobiliar față de clienți și beneficiari, față de public, precum și față de ceilalți agenți imobiliari și creează o bază reală de colaborare fundamentată pe predictibilitatea relațiilor în care se pot angaja profesioniștii în beneficiul consumatorilor”, a mai agăugat Necula, menționând, totodată, că este necesar ca acest cod să devină un reper pentru dezvoltarea sistemului de profesionalizare a practicienilor din domeniul imobiliar din țara noastră.

Conform statutului asociației, fiecare membru trebuie să fie anual absolvent al unui curs de instruire cu privire la Codul Etic și să susțină în cadrul cursului un examen de Cod Etic. Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite AICI.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *