Piața rezidențială, patru luni mai târziu. Realitatea descrisă de datele statistice, dezbătută pe larg la CPI Webinar

Vrei să afli care este, cu adevărat, starea pieței rezidențiale, după patru luni de la descoperirea noului coronavirus în România? Participă la cel mai nou webinar CPI.

Au trecut patru luni de la momentul în care ne-am confruntat, pentru prima oară, cu un element surpriză, disruptiv pentru evoluția pieței rezidențiale – noul coronavirus. Primele cazuri confirmate au apărut la sfârșitul lunii februarie, iar de la mijlocul lui martie întreg domeniul imobiliar a fost influențat de măsurile luate în vederea combaterii răspândirii virusului în rândul populației, dar și de problemele cauzate de acestea la nivel economic.

Ne-am adaptat, am rămas uniți prin intermediul seriei CPI Webinar, am dezbătut pas cu pas evoluția acestei situații fără precedent și am încercat să găsim cele mai bune soluții la problemele semnalate de agenți și de dezvoltatori. În plus, am avut parte de îndrumare și de sfaturi cât se poate de utile venite din partea unor traineri de top specializați în vânzări. Vezi AICI cele mai importante lucruri pe care le-am învățat, până acum, din cadrul seriei CPI Webinar.

Au trecut deja patru luni de la începutul acestei perioade presărate de dificultăți pentru cei din imobiliare. A venit momentul să tragem linie și să interpretăm datele statistice. Facem o radiografie a situației actuale din real este-ul românesc joi, 2 iulie, de la ora 11:00, alături de colegul nostru Dorel Niță (Head of Data&Research Imobiliare.ro și coordonatorul platformei de real estate intelligence Analize Imobiliare) și de Anca Bidian, CEO KIWI Finance, cel mai mare broker de credite din România.

Participarea la webinar este gratuită. Înscrierile se pot face aici.

Citește și: Viața la casă, un vis frumos pentru bucureșteni. Cererea a explodat în timpul pandemiei

Citește și: Aproape 14.000 de autorizații eliberate în cinci luni. S-au manifestat efectele pandemiei?

Citește și: S-a „îmbolnăvit” piața rezidențială? Adevăratul impact al COVID-19 în tranzacții și prețuri. Ce trebuie să știi despre cerere, ofertă și așteptările băncilor

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)