În două luni, legea agentului imobiliar poate intra în vigoare. Ne ajută în contextul actual?

Legea care ar putea să reglementeze practicarea profesiei de agent imobiliar se află în Camera Deputaților, urmează să treacă pe la două ministere și ar putea fi adoptată în curând, chiar și până la pauza parlamentară, spune Cătălin Priscorniță, CEO-ul Blitz și președintele Comunității Elitelor în Imobiliare din România (CEIR), unul dintre cei care a lucrat alături de inițiatori la elaborarea sa.

„Șansele sunt maximale să iasă această lege în foarte scurt timp. Nu este nimic altceva decât o normare sănătoasă a unei bresle uitate în ultimii 30 de ani”, a declarat Priscorniță în cadrul celui mai nou webinar CPI. În opinia sa, legea poate fi considerată a fi o doză de respect față de consumatorii de imobiliare și are capacitatea de a transforma percepția colectivă asupra agentului imobiliar, care este, la ora actuală, una nefavorabilă, de „samsar sau speculant”.

„Consumatorul nu înțelege de ce plătește. Ca să înțeleagă nu trebuie neapărat să venim cu servicii integrate, nu trebuie să venim cu mari structuri TESA sau cu nu știu ce servicii extraordinare. Pur și simplu, emite-i factură omului pe care îl vezi în fața ta și, dacă ești owner de business, plătește-ți agenții, angajați sau colaboratori, legal. Nu ai cum să crești, dacă nu lucrezi într-o legalitate”, a mai adăugat el.

Citește și: Intermediere sau exclusivitate? Modul de lucru preferat în diverse state din Europa și comisioanele practicate de agențiile imobiliare

Citește și: Ce câștiguri au avut agenții imobiliari în 2019? 7% au obținut aproape 4.200 de euro lunar

Legea va avea, totodată, rolul de a scoate la lumină numărul celor care fac parte din breaslă prin intermediul Registrului Național Electronic al Agenților Imobiliari, înregistrarea fiind obligatorie, și va impune educarea jucătorilor activi în acest sector.

„În momentul de față, lucrăm la tot ce înseamnă programă. Vor fi niște cursuri de calificare și recalificare, care să transforme această industrie dintr-o industrie sezonieră, de vară, de ospătărie pe terasă, într-una de carieriști, unde trebuie să investești, dacă vrei să intri, și de unde poți să ieși foarte ușor, dacă nu îți faci treaba corect”, a mai explicat Priscorniță.

El se arată, de asemenea, optimist că din toamnă legea agentului imobiliar va intra deja în vigoare. „Va ieși curând, zic eu. Să sperăm într-o lună, două, înainte de pauza parlamentară, dacă o să mai fie”, a spus Priscorniță în cea mai nouă ediție din seria CPI Webinar. Recent, și președintele Asociației Brokerilor Imobiliari anunța că legea ar putea fi adoptată în luna septembrie.

Varianta inițială a propunerii legislative, înaintată de deputații PNL Gabriel Andronache, Ioan Cupșa și Florin-Claudiu Roman, a fost construită pe structura normelor din Ordonanța nr. 3/2000, care a reglementat în trecut profesia de agent imobiliar, dar care a fost declarată ulterior neconstituțională. La aceasta s-au adus, însă, numeroase modificări, prin implicarea mai multor jucători cu greutate din domeniu, susține Priscorniță.

„Vorbeam de niște amendamente luate cu copy-paste. Pur și simplu făcea mai mult rău, dacă ar fi trecut”, a menționat el.

CONSULTĂ AICI VARIANTA ORIGINALĂ A PROPUNERII LEGISLATIVE

CEO-ul Blitz le-a transmis, totodată, un mesaj celor care ar putea să se teamă că legea le-ar face mai mult rău decât bine în contextul actual. „Fraților, cât o să existe oameni, o să fie nevoie de hrană și de adăpost. Indiferent că faci imobiliare în această viață din dorința de câștig sau din frica de pierdere, indiferent că vor vinde la un moement dat unii pentru că nu mai pot să ducă povara unui credit sau vor cumpăra pentru că vor să facă un upgrade în viața lor, va exista nevoia de broker imobiliar. Poate să vină încă zece COVID-uri (sic!)”, a spus Cătălin Priscorniță.

„N-ai cum să zici – o să mai meargă imobiliarele sau nu? O să meargă, 100% o să meargă. Ok, că nu o să mai facem nu știu ce mari scalări sau nu poți să faci cifra de afaceri pe care la forecast ai previzionat-o anul trecut nu contează. Ideea este că va fi nevoie de noi. Haideți să ne uităm la noi, să vedem ce putem face cu resursele pe care le avem, să ne uităm în mediul înconjurător, dacă se schimbă, și să profităm pentru că în permanență există oportunități în jurul nostru, inclusiv pe imobiliare”, a conchis el.

Vă reamintim că legea agentului imobiliar a fost respinsă de Senat. În luna iunie, Guvernul și-a spus, de asemenea, punctul de vedere cu privire la prevederile sale. Unele dintre observațiile făcute semnalează posibile vicii de neconstituționalitate, probleme în privința reglementărilor propuse pentru organizarea examenului necesar pentru a activa ca agent imobiliar și a rolului pe care ar trebui să îl aibă Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC) în acest proces. În plus, se sesizează că nu este indicată explicit autoritatea care va verifica îndeplinirea noilor cerințe la nivelul pieței.

În documentul de la Guvern sunt menționate probleme legate și de instituirea Registrului Național Electronic al Agenților Imobiliari, administrarea sa de Ministerului Justiției, neclarități legate de motivele efective care pot duce la excluderea unui agent din acesta și de sursa care ar urma să suporte cheltuielile de organizare și de actualizare ale registrului.

CONSULTĂ AICI punctului de vedere oferit de Guvern 

La începutul lunii trecute, reprezentanții mai multor asociații profesionale din domeniu au participat la o întâlnire informală la Comisia juridică din Camera Deputaților pentru noi discuții pe marginea proiectului de lege.

Citește și: Efectele COVID-19 în Cluj și Brașov. Priscorniță, Blitz:”A venit peste noapte. Eram înainte ca o mașină cu 220 de km/oră”

Citește și: Encuțescu, Eugene Estate: Noua Casă nu aduce un foarte mare plus în zona imobiliară

Citește și: Pandemia le-a oferit o nouă perspectivă asupra spațiului de locuit. Noile preferințe ale cumpărătorilor

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)