Peste 100 de companii, 30.000 de oferte, conferințe și networking la ediția aniversară TNI

O nouă ediție a Târgului Național Imobiliar se va organiza, în perioada 4-6 octombrie, la Palatul Parlamentului din Capitală și va reuni 107 companii cu peste 30.000 de oferte imobiliare – de la locuințe noi și terenuri la case de vacanță și spații de birouri localizate nu doar în București și în județul Ilfov, ci și în Constanța, pe Valea Prahovei, în Cluj-Napoca și peste hotare.

Expoziția va fi deschisă printr-o serie de conferințe cu invitați din străinătate. Printre aceștia se numără Walid Moussa, președintele Federației Internaționale Imobiliare (FIABCI), prezent pentru prima dată în Europa de Est pentru a stabili contacte cu profesioniștii din piața imobiliară din țara noastră.

La evenimentul de la sfârșitul acestei săptămâni vor participa și reprezentanți ai National Association of Realtors (NAR), nu doar din România, cât și din Moldova, Spania, Ucraina, Georgia și Statele Unite ale Americii.

„Prin aceste colaborări ne dorim promovarea oportunităților de investiții în afara țării și ridicarea standardelor pieței imobiliare din România la nivel internațional. FIABCI este o organizație multidisciplinară fondată în 1951, care include 40 de profesii din sfera imobiliară și are prezență în peste 49 de țări, pe toate continentele, iar NAR este asociația fondată în 1908 ce deservește mai mult de 1,2 milioane de profesioniști imobiliari din Statele Unite și din întreaga lume”, explică organizatorii TNI.

Ediția aniversară va cuprinde un program extensiv de prezentări și de conferințe și le va oferi participanților numeroase oportunități de networking. Printre speakeri se numără Josh Burke – reprezentantul Ambasadei SUA, dar și Alina Aeby – Ambasador NAR pentru România și Moldova, David Grigorescu – Președintele Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România și Constantin Rotariu – BTR Exchange. Moderator va fi Dan Negulescu, membru NAR.

Se anunță, de asemenea, lansări de noi proiecte imobiliare la TNI. Conform organizatorilor, 70% dintre ansambluri sunt prezentate în exclusivitate la târgul din 4-6 octombrie, iar 10 proiecte noi se lansează chiar  în cadrul acestui eveniment.

Participă de la ediția aniversară TNI reprezentanți ai: Pro Capital Development, Plaza Residence, Palladium Residence, Pipera Apartments 188, Ideal Residence, ISG Residence, Moghioroș Park, Casa del Mar, Rollux Construct, First Residence, Greenfield, Boemia Residence, Ocean Art Construct, Seven Residence, Radet, Triplea Residence, Raich & Raich, Stegarului Residence, Metropolitan Residence, Sud Rezidential,  H Pipera Lake, Nordis Residence, Pipera Lake, Riverside Residence, The Signature- Promenada Hotel Apartments, Hils Pallady Apartments, Green City,  Cristal Houses-Cristal in row.

Prețul minim în cadrul târgului este de 4.500 de euro pentru un teren intravilan de 681 de mp din comuna Valea Doftanei, Prahova, iar prețul maxim ajunge la 1,6 milioane de euro pentru o vilă de lux din Căciulați, Ilfov.

Vizitatorii vor putea beneficia de o serie de oferte speciale – discounturi, reduceri pentru avansul necesar rezervării unor locuințe, vouchere și gift card-uri. Mai mult, aceștia vor avea oportunitatea de a discuta direct cu reprezentanți OTP Bank, Raiffeisen Bank, Libra Bank și Credit 24.

Târgul va putea fi vizitat vineri și sâmbătă (4-5 octombrie) între orele 10:00-19:00, respectiv duminică (6 octombrie) între orele 10:00-16:00. Prețul unui bilet va fi de 20 de lei. Vizitatorii pot obține acces gratuit pe baza aplicației dedicate evenimentului.

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)