Trei zile de cursuri internaționale dedicate agenților imobiliari și managerilor de agenții, în luna octombrie la București

Un trainer american acreditat de National Association of Realtors (NAR), organizație cu peste 1 milion de membri, vine la București luna aceasta pentru a susține două cursuri dedicate agenților imobiliari și managerilor de agenții. Află cum poți participa și tu!

Trainerul Zola Szerencses activează pe piața imobiliară din Statele Unite ale Americii din anul 2000, în regiunea Orlando din Florida, și susține în mod constant cursuri de formare profesională nu doar pentru agenții imobiliari din țara sa, ci și pentru profesioniștii din Europa Centrală și de Est.

Szerencses va fi prezent în Capitală în perioada 11-13 octombrie și va susține două cursuri – unul dedicat celor care își doresc să devină specialiști în reprezentarea vânzătorului în tranzacțiile imobiliare, iar cel de-al doilea dedicat managerilor, administratorilor de agenții imobiliare sau persoanelor interesate de deschiderea unui astfel de birou și de formarea unei echipe competitive în domeniu.

Cursul Seller Representative Specialist (SRS) organizat de Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România (APAIR) va dura două zile și le va oferi participanților informații privind modalitățile prin care își pot crește sfera de influență și prin care pot gestiona obiecțiile venite din partea proprietarilor.

Trainerul îi va învăța și cum pot să identifice cele mai potrivite strategii de promovare pentru proprietățile din portofoliul lor, dar și cum pot să comunice eficient proprietarilor valoarea comisionului solicitat.

Cursul C-RETS Certified Real Estate Team Specialist: Designing and Sustaining Successful Teams (Formarea și Consolidarea Echipelor de Succes) va fi susținut pe data de 13 octombrie. Participând poți afla cum îți poți dubla sau chiar tripla veniturile cu un asistent și un agent de cumpărător, care sunt tipologiile de echipe și ce beneficii îți pot aduce ele, cum poți să pui la punct o cultură organizațională pentru echipa ta și ce poți face pentru ca membrii acesteia să fie cât mai uniți.

Cele două cursuri se vor desfășura în cadrul Hotelului International din București. Membrii APAIR beneficiază de un discount de 20% din taxa de participare. AFLĂ AICI mai multe detalii despre modalitățile de înscriere.

APAIR susține sistemul de lucru de reprezentare exclusivă și este partenerul local al NAR, cea mai mare asociație de profil din Statele Unite, cu o prezență semnificativă la nivel global. Organizația a împlinit anul acesta 10 ani pe activitate și a ajuns să includă peste 160 de membri la nivel național.

Citește și: APAIR împlinește 10 ani. Mesajul președintelui NAR: Am auzit multe despre români. Am venit să văd cu ochii mei dacă este chiar așa

Citește și: Cum depășești momentele de „burnout”? Exemplul personal al unui specialist străin în imobiliare

Citește și: „Cheia succesului” pentru agenții imobiliari. Social media, realitate virtuală și inteligență artificială: cum evoluează piața imobiliară și ce ne rezervă viitorul? – INTERVIU

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)