Cine sunt membrii juriilor Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2019? Vor nominaliza câștigătorii celor mai râvnite premii din real estate

Ai aplicat pentru unul dintre cele 32 de trofee care vor fi decernate în cadrul Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2019? Iată cine vor fi membrii celor două jurii care vor analiza rezultatele candidaților și îi vor nominaliza pe câștigătorii celor mai râvnite premii din imobiliare.

gala profesionistilor in imobiliare 2019

Două jurii formate din specialiști în real estate și din membri ai echipei Imobiliare.ro vor analiza datele transmise de cei care aplică pentru a obține unul dintre premiile puse în competiție anul acesta la Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2019. Este vorba despre 32 de trofee, dedicate atât reprezentanților agențiilor imobiliare, cât și dezvoltatorilor cu rezultate de excepție în 2018.

Juriul care va analiza reușitele candidaților și îi va nominaliza pe câștigătorii categoriei „Agenții imobiliare” va fi compus din:

  • Igor Postovanu – Președintele Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România
  • Valeria Jitianu – Product Manager Agenții Imobiliare.ro
  • Radu Andrei – Managing Partner Imobiliare.ro
  • Călin Centea – Director Vânzări ISHO
  • Călin Iepure – CEO bizz.club

Juriul care va analiza rezultatele celor care aplică pentru unul dintre cele 11 premii dedicate dezvoltatorilor imobiliari va fi compus din:

  • Anca Pascu – Head of Sales Imobiliare.ro
  • Daniel Crainic –  CMO Imobiliare.ro
  • Sebastian Ungureanu – Product Manager Developers Imobiliare.ro
  • Simona Șchiopotă – Managing Partner Hitch&Mosher
  • Ciprian Iovu –  Manager Inter Imobiliare
  • Oana Simionescu – Ordinul Arhitecților din România
  • Andreea Parti – Broker/Owner RE/MAX Choice

O noutate la a patra ediție a Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2019 o reprezintă categoria „Oameni în imobiliare”, în cadrul căreia vom oferi cinci trofee liderilor anului 2018 în real estate. Nominalizarea câștigătorilor va fi realizată în baza deciziei comune luate de membrii ai celor două jurii.

LISTA COMPLETĂ a premiilor care vor fi decernate în cadrul Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2019 poate fi consultată aici.

Nu ai aplicat până acum pentru a câștiga unul dintre cele mai râvnite premii din real estate? Poți să o faci până pe 25 februarie, la ora 21:00Aplică AICI pentru a intra în competiție

Hai să sărbătorim împreună rezultatele și comportamentele remarcabile din imobiliare! Te așteptăm pe 22 martie la Hotelul Athene Palace Hilton din BucureștiCONSULTĂ AICI agenda evenimentului și află cum poți rezerva un loc în sală.

Citește și: Ai făcut primii pași în real estate în 2018? Poți câștiga premiul „Agentul anului, nou intrat pe piața imobiliară”

Citește și: „Cel mai puternic impact pozitiv în comunitate”, unul dintre cele 11 trofee pe care le pot câștiga dezvoltatorii la Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2019. Intră și tu în concurs!

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)