Două evenimente regionale, circa 200 de participanți. Următoarea oprire, #CPITimișoara2019! Te-ai înscris?

Circa 200 de profesioniști în real estate au luat parte la primele două evenimente din seria CPI Regional 2019, organizate la Brașov și în Sibiu. Caravana CPI face următorul popas, în curând, în vestul țării, la Timișoara.

cpi timisoara 2019

Evenimentul CPI Timișoara din acest an va fi organizat pe 12 iunie, la Hotelul Tresor Le Palais (Le Grand Opera/Business Lounge), și se anunță a fi cel mai aplicat de până acum. Mai mult, așa cum v-am obișnuit, acesta va oferi numeroase oportunități de a împărtăși informații de real interes despre evoluția pieței, dar și de a face networking cu alți profesioniști activi pe plan local.

În plus, punem și de această dată în practică noul concept World Cafe, implementat anul acesta cu succes în cadrul primelor două evenimente regionale CPI. Pe scurt, participanții vor avea ocazia de a forma grupuri de discuții pe o serie de teme propuse pentru a înțelege mai bine problemele legate de acestea, iar apoi pentru a găsi cele mai bune soluții pentru corectarea lor. Se va obține astfel o mai bună imagine de ansamblu asupra pieței imobiliare în care profesioniștii prezenți activează, dar și asupra provocărilor de la nivelul acesteia.

Participarea la CPI Timișoara 2019 este gratuită și se realizează pe bază de înscriere. Aplică AICI pentru a lua parte la evenimentul CPI desfășurat în orașul tău.

cpi timisoara

Echipa Imobiliare.ro va oferi informații despre cel mai nou tool lansat, a cărei implementare se va face începând cu toamna acestui an, dar și sfaturi pentru maximizarea rezultatelor obținute pe baza beneficiilor incluse în pachetele de servicii.

Din agenda CPI Timișoara 2019 nu va lipsi nici panelul în cadrul căruia lideri locali vor dezbate alături de Adrian Erimescu, CEO Imobiliare.ro, situația pieței de real estate, dar și perspectivele acesteia pentru viitor. Mai mult, date statistice relevante legate de piața rezidențială vor fi aduse în atenția participanților de Dorel Niță, Head of Research Imobiliare.ro și coordonator al platformei de real estate intelligence Analize Imobiliare.

Pentru că știm cu toții că „timpul înseamnă bani”, îți pregătim și un training dedicat time managementului pentru ca tu să îți poți gestiona mai bine această resursă care îți poate influența semnificativ performanțele vânzărilor. Sesiunea de training va fi susținută de Remus Bălan, specialist care timp de 20 de ani a lucrat în corporații românești și internaționale, unde a realizat performanță operațională în vânzări și managementul echipelor de vânzări, trade marketing și account management, iar din 2012 s-a dedicat educației nonformale.

#CPIRegional2019: Remus Bălan – fiecare minut al vieții tale contează și stă în puterea ta să-i dai valoare

#CPIRegional2019: Training despre time management cu Remus Bălan. „Multitaskingul nu funcționează”

Am pregătit și un modul dedicat exclusiv dezvoltatorilor imobiliari și nevoilor lor. Acesta va fi susținut de Sebastian Ungureanu, Product Manager Developers Imobiliare.ro, și de Andreea Popa, Director Vânzări Analize Imobiliare.

Te întrebi care este atmosfera la evenimentele CPI? Aruncă o privire mai jos și vezi cum a fost la ediția de anul trecut de la Timișoara.

CPI Timișoara va fi al treilea eveniment din seria CPI Regional 2019, după cele organizate deja, pe 21 și 22 mai, în Brașov și în Sibiu. Primul dintre acestea a reunit 120 de participanți, iar cel de-al doilea a reprezentat o premieră. A fost primul CPI organizat până acum în orașul Sibiu și a reușit să aducă la discuții aproape 80 de reprezentanți ai agențiilor imobiliare și de dezvoltatori activi pe plan local.

Mai jos, CPI Brașov 2019, în imagini:

Vezi și cum a arătat întâlnirea de la CPI Sibiu 2019:

În toamnă vom ajunge în alte patru orașe din țară pentru a ne întâlni cu profesioniștii locali din imobiliare.

  • Constanța – 18 septembrie
  • București – 1 octombrie
  • Cluj-Napoca – 15 octombrie
  • Iași – 5 noiembrie

Detalii despre evenimentele din cadrul seriei CPI Regional 2019, agendă și speakeri, pot fi consultate pe site-ul dedicat acestora. Accesează-l AICI.

În 2019 sărbătorim 10 ani de evenimente marca CPI, prin intermediul cărora venim în sprijinul comunității cu informații de calitate, soluții, oportunități de networking, noutăți și încercăm să le oferim participanților toate instrumentele necesare creșterii business-urilor lor în real estate, dar și dezvoltării lor personale.

Anul trecut, 1.000 de profesioniști în real estate au participat la întâlnirile organizate de noi în șase dintre principalele orașe ale țării – Timișoara, București, Constanța, Brașov, Iași și Cluj-Napoca.

#CPISibiu2019: Despre relația agent-client într-o piață în stabilizare – „oamenii cumpără dacă au încredere”

#CPISibiu2019: Profilul cumpărătorului de locuință sibian – „preferă să facă o investiție puțin mai mare, dar să aibă o garanție de viitor”

#CPIBrașov2019: Rolul consultantului va fi unul major în imobiliare – el va contura, practic, această piață

#CPIBrașov2019: „Pulsul” pieței rezidențiale brașovene

#CPIBrașov2019: Cristina Țîrea, Maurer Imobiliare – Apetitul pentru achiziții în scop investițional a crescut, pe fondul dezvoltării turismului

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)