#CPI București 2018. Dumitrașcu, One United Properties: Suntem încrezători în evoluția pieței

Reprezentanții One United Properties, dezvoltator specializat în proprietăți rezidențiale exclusiviste, sunt încrezători în evoluția pieței imobiliare și susțin că, în prezent, compania se bucură de o performanță financiară robustă. Aceștia au oferit, totodată, detalii cu privire la profilul clientului care alege să investească în astfel de locuințe de lux.

beatrice dumitrascu one united properties

„One United Properties se bucură de o performanță financiară robustă. Dezvoltările imobiliare ale companiei sunt într-o creștere evidentă. Suntem încrezători în evoluția pieței, cu condiția ca aceasta să beneficieze de o creștere organică”, ne-a declarat Beatrice Dumitrașcu, VP Residential Sales cu o experiență de 12 ani pe piața imobiliară locală.

Aceasta a oferit și câteva detalii cu privire la profilul clientului care alege să achiziționeze o locuință în cadrul proiectelor rezidențiale exclusiviste dezvoltate sub brandul „One”.

„Clientul nostru poate fi un prosper om de afaceri care dorește să facă o schimbare locativă, ori un tânăr aflat la început de carieră, dar care se bucură de suportul familiei, oferindu-i privilegiul de a locui într-un proiect One”, a explicat Dumitrașcu.

Reprezentanta companiei a mai spus și că printre cei care aleg astfel de proprietăți de lux se numără și o serie de investitori care cumpără locuințe ca alternativă la depozitele bancare, iar ulterior le închiriază sau le vând cu profit.

One United Properties vinde 150 de apartamente de lux pe an, în 2017 înregistrând, spre exemplu, vânzări de circa 50 de milioane de euro. Cele mai scumpe trei locuințe vândute în primele trei luni ale anului 2018 de dezvoltator au avut o valoare cumulată de 6,2 milioane de euro, iar cel mai scump dintre acestea a fost un penthouse din cadrul proiectului One Herăstrău Park în valoare de 2,7 milioane de euro.

Citește și: One United Properties a cumpărat cu 18 milioane de euro un teren în Floreasca

Citește și: Încep lucrările de construcție la One Floreasca City, proiectul rezidențial dezvoltat pe terenul fostei fabrici Automatica

Beatrice Dumitrașcu va participa în calitate de speaker la evenimentul CPI București organizat, pe 2 octombrie, la Hotelul Marshal Garden. Aici sunt așteptați atât reprezentanți ai agențiilor imobiliare, cât și dezvoltatori pentru a afla ce soluții noi de lucru online propunem pentru creșterea cotei de piață și cum pun acestea în valoare calitatea de profesionist a celor care oferă servicii de calitate.

Se vor pune, totodată, la dispoziția participanților cele mai noi date statistice relevante pentru piața locală.

#CPI București 2018: Se lansează ghidul complet pentru găsirea apartamentului potrivit. Participă la CPI București pentru a fi unul dintre primii specialiști din piață care intră în posesia lui

CPI București face parte din seria evenimentelor regionale CPI. După Timișoara și București, vom ajunge în alte patru mari orașe ale țării astfel:

  • Constanța – 4 octombrie
  • Brașov – 16 octombrie
  • Iași – 6 noiembrie
  • Cluj-Napoca – 13 noiembrie

Participarea este gratuită și se realizează pe bază de înscriere. Aplică AICI pentru a lua parte la evenimentul CPI desfășurat în orașul tău.

CPI a devenit cea mai puternică şi mai mare comunitate imobiliară, locul în care specialiștii în domeniu se cunosc, pun bazele unor relaţii de business, colaborează şi identifică ideile care îi vor ajuta în dezvoltarea personală, profesională şi în creșterea business-ului. Sute de persoane au participat doar anul trecut la aceste evenimente regionale.

#CPI Regional 2018: Află cum atragi clienți noi prin performance marketing participând la workshop-ul dedicat dezvoltatorilor din cadrul CPI

#CPI Timișoara 2018. Eugen Encuțescu: Anul acesta a adus o creștere sănătoasă și temperată a prețurilor în imobiliare

#CPI Timișoara 2018. Sorin Drăghici: Maturizarea pieței este evidentă. Pentru dezvoltatori reprezintă o presiune în plus

#CPI Timișoara 2018. Vlad Vela: „Odată cu creșterea prețurilor, cred că se va pune accentul mai mult și pe calitate”

#CPI Timișoara 2018: Cum vede dezvoltatorul primului proiect rezidențial din România certificat BREEAM Excellent piața imobiliară în 2018

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)