În 2018, 5,4% din proprietățile finanțate de Banca Comercială Română (BCR) au fost localizate pe raza județului Cluj, potrivit datelor prezentate de Teodor Mincu, reprezentantul instituției la evenimentul CPI Cluj 2018.

teodor mincu cpi cluj 2018

„Clujul a crescut foarte mult, la 5,4%, ceea ce pentru noi a fost un lucru bun. Este o piață foarte interesantă din punct de vedere bancar”, a declarat Teodor Mincu.

Acesta a mai menționat că 44% dintre proprietățile finanțate de BCR anul acesta în județul Cluj au fost situate în Municipiul Cluj-Napoca, dar și că zona Florești rămâne de mare interes.

„37% dintre unitățile locative s-au aflat în Florești. Structura achizițiilor prin credit în zonă este ridicată. Trebuie să ne uităm puțin și la profilul clientului și la prețul din Florești, mai mic față de cel din Cluj-Napoca. Cel care cumpără cu 100.000 de euro o unitate locativă o face mai puțin cu credit și mai mult cu cash. În cazul celor care cumpără locuințe cu 50.000-60.000 de euro ponderea este mai mare cu credit”, a mai spus reprezentantul BCR.

Acesta a explicat, totodată, că oamenii sunt interesați, în cea mai mare parte, de apartamentele cu 2 camere.

Totodată, potrivit datelor prezentate de Teodor Mincu la CPI Cluj, peste 500 de clujeni au ajuns în sucursalele BCR pentru a lua un credit în vederea cumpărării unei locuințe.

„Avem circa 150 promisiuni de garantare pentru clienți care au în momentul de față un antecontract în proiecte rezidențiale cu finalizare în 2019 sau chiar la începutul lui 2020. Sunt undeva la aproximativ 200 de aprobări financiare pentru persoane care așteaptă să își identifice proprietățile. În plus, mai avem peste 200 de potențiali clienți care sunt într-un stadiu sau altul – fie au făcut un prescoring, fie așteaptă o validare de la ANAF a veniturilor, fie le-am cerut un document suplimentar”, a explicat reprezentantul BCR.

eveniment cpi cluj 2018

Teodor Mincu a luat parte și la discuțiile din panelul „Puternică sau fragilă piața imobiliară rezidențială la sfârșit de 2018?”, moderat de Adrian Erimescu, CEO-ul Imobiliare.ro. S-au alăturat discuțiilor și Cătălin Priscorniță (fondator și CEO Blitz Imobiliare), Răzvan Cuc (președintele RE/MAX România) și Dorel Niță (coordonatorul proiectului Analize Imobiliare). În 2018, circa 1.000 de profesioniști în real estate au luat parte la întâlnirile organizate de noi în șase dintre principalele orașe ale țării – Timișoara, București, Constanța, Brașov, Iași și Cluj-Napoca.

Următoarea întâlnire a specialiștilor în imobiliare va avea loc în luna martie a anului viitor când vom organiza evenimentul CPI Național 2019 și o nouă ediție a Galei Profesioniștilor în Imobiliare.

#CPI Cluj 2018: Piața imobiliară din Cluj, în cifre. Câte unități vechi sunt disponibile și ce proiecte noi se dezvoltă pe plan local

#CPI Cluj 2018: Piața imobiliară din Cluj, în cifre. Câte unități vechi sunt disponibile și ce proiecte noi se dezvoltă pe plan local

Cum a arătat al nouălea an de evenimente marca CPI? 6 orașe, 1.000 de participanți, 29 de speakeri, networking, date statistice actualizate și dezbateri pe subiecte fierbinți din imobiliare – FOTO+VIDEO

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *