Light Dark

Dezvoltatorul Gran Via privește cu optimism piața rezidențială. Chiar și în contextul pandemiei, vânzările merg într-un ritm bun, iar primii potențiali clienți se arată deja pentru cel mai nou proiect rezidențial lansat în București.

“Din punctul nostru de vedere, piața rezidențială merge în regulă. Noi vindem cel puțin la fel de bine ca și către sfârșitul anului trecut. De altfel, și pe parcursul lui 2020 am vândut foarte bine, excepție făcând perioada în care am avut biroul de vânzări închis. Interesul a existat și am recuperat foarte mult după ce am deschis birourile de vânzări”, a declarat Antoanela Comșa, Directorul General al Gran Via România.

“Există cerere și este normal să existe, dacă ne uităm că cel puțin jumătate dintre apartamentele noastre sunt mai vechi de 30 de ani, dacă ne uităm că trăim 5 membri ai unei familii într-un apartament de 52 sau 54 de mp, cât aveau locuințele cu 2 camere înainte. Există și oferte astăzi pe piață, iar dacă legislația în vigoare ne ajută vor exista în continuare”, a mai adăugat reprezentanta dezvoltatorului de origine spaniolă activ pe piața din România de 15 ani.

Mai mult, a mai menționat ea, atât în București, cât și în alte orașe mari din țară există în continuare terenuri care permit dezvoltarea unui proiecte rezidențiale.

Gran Via a anunțat, de altfel, recent că vrea să construiască un ansamblu pe Strada Fabrica de Gheață localizată în apropiere de Lacul Plumbuita din Capitală. Acesta ar fi al patrulea proiect din portofoliul său dezvoltat în București și al cincilea din țară.

Noul teren are o suprafață de 2.395 de mp, iar proiectul include 90 de apartamente. “Deja am deschis o listă de posibili clienți. Ne sună lumea și spune <vreau și eu un apartament, dacă dezvoltați acolo>. Probabil că acest lucru nu vine doar prin prisma locației, ci și prin prisma faptului că suntem un dezvoltator serios și ne ținem promisiunile față de clienții noștri”, a declarat Comșa în cadrul primului CPI Webinar organizat în 2021.

Ea spune, totodată, că există optimism și în privința pieței rezidențiale din Constanța, unde Gran Via construiește primul său proiect dezvoltat în afara Capitalei, Gran Via Marina. “Am deschis deja o listă de posibili cumpărători pentru faza a doua. Am văzut un interes crescut acolo”, a mai spus Directorul General Gran Via România.

Prima fază a ansamblului de pe litoral va fi predată în această primăvară, iar la finalizare acesta va cuprinde 1.000 de apartamente.

Dezvoltatorul a livrat până acum peste 2.000 de apartamente și este cunoscut pentru reconversia mai multor foste loturi industriale în proiecte rezidențiale.

Citește și: Investiții de peste 3,5 miliarde de euro în marile proiecte imobiliare din București. Mulți dezvoltatori mizează pe ideea de regenerare urbană

Citește și: Încep înscrierile pentru Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2021! Participă și câștigă unul dintre cele mai râvnite premii din real estate-ul românesc

Citește și: Indicele Imobiliare.ro: Cum au evoluat prețurile apartamentelor la începutul anului 2021?