#CPIBrașov2019: Rolul consultantului va fi unul major în imobiliare – el va contura, practic, această piață

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii de la Brașov a Clubului Profesioniștilor în Imobiliare (CPI) a fost, desigur, și rolul agentului imobiliar.

Rolul consultantului va fi unul major in imobiliare

Răzvan Calița, Managing Partner în cadrul Coldwell Banker Alpin, consideră că rolul consultantului este unul decisiv pentru piața imobiliară – chiar dacă acest lucru nu este întotdeauna foarte vizibil. „Rolul unui consultant se vede în momentele de criză. O să vedeți că rolul nostru în piață o să fie unul major și noi o să dăm trendul și, efectiv, conceptul viitoarei piețe imobiliare”, subliniază Caliță.

În calitate de reprezentant al unui dezvoltator imobiliar, anume Maurer Imobiliare, Cristina Țîrea a punctat faptul că, din 2009-2010 încoace, în piață se simte o îmbunătățire constantă a serviciilor de consultanță oferite clientului. În colaborarea cu dezvoltatorii, spre exemplu, agenții nu mai sunt concentrați doar pe transmiterea cantitativă de lead-uri, ci, mai degrabă, calitativă, mulți agenți imobiliari „calificând” ei înșiși potențialii clienți.

Ce înseamnă, mai exact, servicii de calitate în imobiliare?

„În primul rând, trebuie să identifici nevoile clientului, că este el vânzător, că este cumpărător”, spune Alexandru Muntean, managerul companiei iAdvise. În al doilea rând, contează acea plus-valoare pe care un broker i-o poate oferi clientului. „Lucrând cu un broker profesionist, clientul nu-și va pierde timpul – iar timpul, din păcate pentru noi, în ziua de azi înseamnă bani. Ceea ce înseamnă că, lucrând cu un agent imobiliar profesionist, un client va câștiga nu doar timp, ci și bani”, explică Muntean.

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și, mai recent, a Facultății de Litere, ambele din cadrul Universității din București, Adriana și-a început activitatea în presa autohtonă în toamna lui 2006. Despre piața de real estate a scris în paginile ziarelor Curierul Național și Adevărul, iar din toamna anului 2009 s-a alăturat echipei Imobiliare.ro.