David Grigorescu, Președintele Ales al Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România (APAIR), va participa ca speaker la ediția aniversară a evenimentului CPI Național 2019.

david grigorescu apair

David Grigorescu activează de 16 ani în domeniul imobiliar și are o experiență de 10 ani în voluntariat alături de asociațiile dedicate agenților imobiliari din țara noastră.

Din anul 2013, el s-a specializat pe reprezentarea exclusivă a proprietarului atunci când este implicat într-o tranzacție imobiliară și, totodată, promovează reprezentarea exclusivă în rândul colegilor de breaslă, al consumatorilor de servicii imobiliare și în rândul publicului larg.

David Grigorescu crede cu tărie că doar prin educație, reguli de colaborare și prin respectarea unui Cod Etic, agentul imobiliar poate fi mai profitabil și poate aduce mai multă valoare clienților săi, motiv pentru care, din 2015, este implicat în activitățile APAIR, iar începând cu martie 2019 va fi noul președinte al asociației.

La CPI Național 2019, Grigorescu va fi unul dintre speakerii invitați în panelul dedicat liderilor locali din real estate, moderat de jurnalistul Andrei Panait. CONSULTĂ AICI agenda evenimentului

Subiecte de interes pe plan local vor fi dezbătute alături de Andreea Parti (Broker/Owner RE/MAX Choice), Marius Șchiopotă (Hitch&Mosh), Daniel Tudor (The Concept Real Estate Advisers), Ciprian Iovu (Inter Imobiliare), Răzvan Caliță (Coldwell Banker Alpin) și Cătălin Priscorniță (Blitz).

Citește și: Intermediere sau reprezentare exclusivă? Ce l-a determinat pe David Grigorescu (APAIR) să facă o schimbare. „Îmi doream mai mult”

Citește și: David Grigorescu, APAIR – Abia când 90% dintre tranzacții se vor încheia prin agenți imobiliari va exista noțiunea de concurență. Până atunci există loc de creștere pentru toți

Ediția CPI Național 2019 este una specială pentru noi, cu ocazia căreia sărbătorim 10 ani de evenimente marca CPI,  așa că ne dorim să ridicăm cel mai important eveniment al breslei imobiliare la un nou nivel.

Îți pregătim două zile de conferințe și workshop-uri în care vei avea șansa de a-i asculta pe unii dintre cei mai buni jucători din real estate, te vei putea inspira din poveștile lor de succes, le vei afla sfaturile și părerile despre evoluția domeniului și vei învăța de la traineri de top strategii care îți vor fi de mare ajutor în organizarea afacerii.

Vei avea de ales, pe 22 martie, între workshop-uri recomandate pentru cei care conduc afaceri în real estate și programe de training recomandate agenților imobiliari. Ambele categorii vor cuprinde câte trei sesiuni care se vor desfășura simultan. Află mai multe detalii despre WORKSHOP-URILE CPI NAȚIONAL 2019 

Te așteptăm pe 21 și pe 22 martie, în cadrul Stejarii Country Club, la CPI Național 2019. Hai să celebrăm împreună 10 ani de evenimente marca CPI!

Citește și: Cine sunt gazdele ediției speciale CPI? Rezervă un loc! Mai sunt doar câteva zile până la evenimentul anului în comunitatea de real estate

Citește și: Ana Călugăru, eJobs Group, participă ca trainer la cel mai mare eveniment dedicat breslei de real estate din România

Citește și: Șase traineri de top susțin workshop-uri la #CPINațional 2019. Află ce îți pregătim și care sunt pachetele speciale și bonusurile de care poți beneficia

banner CPI national 2019

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *