Light Dark

Clădirile vechi, de patrimoniu, au o ultimă șansă de a fi reintroduse în circuitul public, după ce multe dintre ele au avut de suferit de pe urma neglijenței și uzurii produse în timp. Vestea bună este că acestea sunt extraordinar de versatile și pot adăposti aproape orice funcțiune de real estate. Mai mult, acestea sunt de interes inclusiv pentru clienții de pe piața de lux, spune Monica Barbu, CEO Artmark Historical Estate.

monica barbu artmark historical estate

“Avem un patrimoniu de care nu s-a avut prea multă grijă. Vă pot spune că anii de război nu au fost atât de distructivi precum au fost cei de pace în care neglijența, reaua intenție, au dus la uzura acestor clădiri, acestor locuri încarcate de istorie, cu o arhitectură deosebită. Au ajuns aproape în ruină. Acum, avem o ultimă șansă de a face ceva cu ele și de a încerca să le reintegrăm în circuitul public”, a declarat la CPI Național 2019 reprezentanta Artmark Historical Estate, divizia Artmark ce tranzacționează unele dintre cele mai spectaculoase proprietăți istorice și artistice din România, de la palate și castele și până la cetăți, vile și conace.

Ea a ținut să sublinieze faptul că versatilitatea unor astfel de proprietăți le face ideale atât pentru locuit, cât și pentru transformarea lor în unități hoteliere, clădiri de birouri sau centre de evenimente.

cpi national 2019 ziua 1

“Există o piață pentru clădirile vechi. Anul trecut, în București, cea mai scumpă proprietate rezidențială a fost vândută de noi în decembrie. Este vorba despre o clădire clasată ca monument de clasa B, în zona Dorobanți, vândută la un preț de aproximativ 5 milioane de euro”, a mai spus Monica Barbu.

“Avem în continuare cerere pentru genul acesta de proprietăți care, dacă e să ne raportăm la piața de lux, contribuie la prestigiul și la statutul social al unei persoane”, a completat ea.

CEO-ul Artmark Historical Estate a ținut să ofere și alte exemple de proprietăți deosebite aflate în portofoliul diviziei sale care, poate nu se pretează întotdeauna traiului actual, dar ar putea să ia un nou rol odată ce vor fi achiziționate de investitori.

Unul dintre acestea este Palatul Udriște Năsturel, singura construcție civilă realizată integral din piatră. Proprietatea aflată în apropierea Capitalei cuprinde trei clădiri, cea principală, monument de clasa A, și alte două conace clasate ca monumente de clasa B.

palatul udriste nasturel

Proprietatea dispune de un domeniu de 4 hectare și este listată pentru suma de aproape 900.000 de euro.

Un alt exemplu oferit de Barbu este clădirea care a adăpostit timp de 70 de ani biroul privat al ambasadorului Statelor Unite, aflată la doi pași de kilometrul 0 al Bucureștiului.

Monica Barbu a participat în calitate de speaker la evenimentul CPI Național 2019. CEO-ul Artmark Historical Estate a luat parte la panelul național de dezbateri alături de Silviu Pop (Colliers International România), Beatrice Dumitrașcu (One United Properties), Andreea Comșa (Premier Estate Management), Dana Ababei (Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România) și Alina Iozsa (Hategan Attorneys).

Circa 500 de profesioniști în real estate au luat parte la ediția aniversară a CPI din acest an. Împreună am sărbătorit 10 ani de evenimente marca CPI și ne-am bucurat de frumoasa comunitate pe care am construit-o în tot acest timp.

Citește și: Randamente și de 7% pentru cei care investesc în apartamente de închiriat. Andreea Comșa – Și dacă vine o criză, oamenii tot închiriază locuințe

Citește și: Silviu Pop, Colliers International România – Multe lucruri au denaturat piața imobiliară. Prima Casă este unul dintre ele

Citește și: Andreea Comșa, Premier Estate Management – TVA 5% a resuscitat piața imobiliară, dar plafonul trebuie actualizat. Ce sumă propune?