Clubul Profesioniștilor în Imobiliare revine! În 2020 punem pe primul loc „Performanța în imobiliare” alături de speakerii și de trainerii noștri. Printre aceștia se numără un specialist cu 20 de experiență în domeniu care de-a lungul carierei și-a concentrat activitatea în Europa Centrală și de Est. Te invităm și pe tine să iei parte la cel mai așteptat eveniment al anului pentru breasla de real estate din România!

Tim Wilkinson, Partner Investment & Capital Markets în cadrul companiei de consultanță imobiliară Cushman&Wakefield Echinox, va urca pe scena CPI Național 2020 pe 2 aprilie. Acesta va aduce în fața publicului o temă de discuții de interes pentru cei care vor să facă performanță pe piața imobiliară – „Chasing The Deal: trading real estate in emerging markets” (n.r. tranzacțiile imobiliare pe piețele emergente).

Specialistul cu 20 de ani de experiență în imobiliare în Europa Centrală și de Est a lucrat pentru DTZ Londra, Polonia și Ungaria și s-a stabilit în București în 2004. El a pus bazele departamentelor comerciale ale companiei DTZ în România, în prezent Cushman&Wakefield Echinox, coordonând serviciile de consultanță pentru proprietari și chiriași în investiții și piețe de capital, evaluare, birouri, retail, industrial și managementul proprietății.

În ultimii 16 ani, Tim Wilkinson a coordonat unele dintre cele mai relevante tranzacții de investment din România, precum achiziția Cefin Logistics Park de Europolis, achiziția Mercury Logistics Park de Heitman, parteneriatul GE Real Estate cu Helios Phoenix și vânzarea America House către Morgan Stanley.

El este și președintele RICS România, instituție care promovează standardele profesionale în industria imobiliară.

⇓ REZERVĂ ACUM UN LOC ÎN SALĂ ⇓ Participarea este gratuită și se face pe bază de încriere, în limita locurilor disponibile.

Dăm în acest an startul seriei de evenimente CPI pe 1 aprilie, la Hotelul Radisson Blu din București, cu o conferință organizată de echipa Analize Imobiliare, platforma de real estate intelligence lansată de Imobiliare.ro, în parteneriat cu Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România. AGENDA EVENIMENTULUI poate fi consultată aici.

Pe 2 aprilie vă așteptăm la conferința CPI Național 2020, alături de gazda noastră, Alex Dima, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de investigație din România, producător al emisiunii „România, te iubesc!” și Senior Corespondent al Știrilor ProTV.

Pe lista speakerilor care vor urca pe scena CPI Național 2020 se regăsesc specialiști și performeri din diverse domenii, precum jurnalistul George Buhnici, ultramaratonistul Tibi Ușeriu și arhitectul Răzvan Zamfira. CONSULTĂ AGENDA COMPLETĂ

Așa cum v-am obișnuit, pe 2 aprilie, va fi organizat și un panel de dezbateri care va reuni lideri ai real estate-ului românesc. Discuțiile se vor axa pe tema – „Agentul imobiliar. Ce îi lipsește și cine îl susține pentru a performa?”.

Invitații noștri sunt David Grigorescu (președintele Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România), Eugen Encuțescu (Vicepreședinte și fondator al Comunității Elitelor Imobiliare din România), Dragoș Vîlceanu (Președintele Asociației Brokerilor Imobiliari), Bogdan Ivan (Secregtar General al Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din România Urbanis), Răzvan Cuc (Președintele RE/MAX România) și Ileana Preda (Director Regional Keller Williams România).

Pe 3 aprilie organizăm workshop-uri pe teme de interes atât pentru agenții imobiliari, cât și pentru dezvoltatori. Printre trainerii noștri se numără Oana Dumitrescu (Industry Manager Google), Bogdan Comănescu (trainer și fondator Accelera), Daniel Tudor (CEO The Concept) și consultantul Simona Ciucă. Președintele APAIR va susține, totodată, un workshop dedicat reprezentării exclusive, iar colegul nostru Tibor Izmendi, Senior Digital Marketing Strategist Imobiliare.ro și trainer Google, le va oferi participanților recomandări pe tema „Performance marketing în Facebook și Google”. DETALII ȘI ÎNSCRIERI AICI

Tot pe 3 aprilie vă invităm și la Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2020. Premiem rezultatele de excepție din domeniu alături de gazda noastră, cunoscuta prezentatoare TV Corina Caragea.

Juriul a analizat deja candidaturile celor care s-au înscris în cursa pentru cele mai râvnite premii din real estate-ul românesc, iar finaliștii vor fi anunțați, în curând, pe site-ul dedicat evenimentului.

Foto: Membrii juriului premiilor Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2020, la sediul imobiliare.ro din Timișoara

Poți să participi la Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2020 chiar dacă nu te numeri printre aceștia. Este o oportunitate incredibilă de a face networking alături de cei mai puternici jucători din domeniu, fie ei reprezentanți ai unor agenții imobiliare de renume, fie dezvoltatori imobiliari cu proiecte rezidențiale de anvergură.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *