Dragoș Vîlceanu, Președintele Asociației Brokerilor Imobiliari (ABI), participă, pe 2 aprilie, la CPI Național 2020, cel mai așteptat eveniment al anului pentru jucătorii din breasla de real estate.

Dragoș Vîlceanu dispune de 20 de ani de experiență în real estate și conduce ABI, organizație care susține instruirea și dezvoltarea profesională a brokerilor imobiliari și organizează cursuri de specialitate dedicate acestora.

El este, totodată, project managerul sistemului de colaborare din domeniul imobiliar MLS.org.ro și developer CRM Pitagora, unul dintre cele mai importante soft-uri imobiliare integrate.

Vîlceanu participă, pe 2 aprilie, la panelul de dezbateri organizat în CPI Național 2020 pe tema –  „Agentul imobiliar. Ce îi lipsește și cine îl susține pentru a performa?”.

Reunim la dezbaterile din acest an principalele asociații și francize active la nivel național. Aflăm alături de marii jucători din piață cum este reprezentat agentul imobiliar, care sunt nevoile sale și cum pot fi satisfăcute ele pentru ca acesta să obțină cele mai bune rezultate. Mai mult, încercăm să identificăm pașii pe care trebuie să îi parcurgem ca breaslă pentru a obține reglementarea pieței și a profesiei de agent imobiliar. CONSULTĂ LISTA SPEAKERILOR

CPI Național 2020 este despre performanță așa că te înconjurăm de performeri din domenii variate de activitate. Intră în legătură cu ei, găsește-ți inspirația și depășește-ți limitele!

Mai mult, te ajutăm să pui bazele unor noi conexiuni de business cu alți profesioninști din breasla imobiliară implementând, în premieră, la ediția din acest an a conferinței naționale o aplicație specializată în networking. Prin intermediul Whova vei avea acces la agenda evenimentului, la materialele speakerilor și vei avea oportunitatea de a explora lista participanților și de a afla detalii despre aceștia. În plus, poți începe o conversație cu oricare dintre cei prezenți la eveniment într-un chat privat. MAI MULTE DETALII DESPRE WHOVA AICI

#CPINațional2020: Are 20 de ani de experiență și a coordonat tranzacții imobiliare importante în România. Ne întâlnim cu Tim Wilkinson, pe 2 aprilie, la CPI

#CPINațional2020: Workshop-urile CPI, de la performanță în online la negociere în business. Află detalii despre traineri

#CPINațional2020: Punem în discuție standardul de viață în casele de azi alături de George Buhnici. Hai și tu la CPI!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *