În România este mare nevoie de soluții de finanțare care să vină în întâmpinarea persoanelor care își doresc să cumpere o locuință, dar trebuie să achite valoarea acesteia în mai multe tranșe, pe perioada dezvoltării proiectului imobiliar, este de părere Beatrice Dumitrașcu, VP Residential Sales în cadrul One United Properties, dezvoltator specializat în proprietăți rezidențiale exclusiviste.

„În cazul nostru există cinci tranșe de plată eșalonate a câte 20% pe perioada construcției. Clienții vin în cea mai mare parte cu resurse proprii. Având circa șase luni la dispoziție pentru a achita următoarea tranșă, nu apelează la credite. Băncile nu au un produs specific pentru acest model”, a explicat Dumitrașcu în cadrul panelului „Puternică sau fragilă piața imobiliară rezidențială la sfârșit de 2018?”, organizat ca parte a evenimentul CPI București.

„De finanțare de genul acesta ar fi mare nevoie, indiferent de segment”, a mai adăugat Dumitrașcu, menționând că în străinătate ea există.

De ce sunt băncile reticente să ofere astfel de soluții de finanțare

Teodor Mincu, Supervizor Biroul de Credite și Suport Parteneri BCR și unul dintre speakeri prezenți la discuțiile din cadrul evenimentului CPI București, a explicat că din perspectiva instituțiilor financiare o astfel de modalitate de creditare poarte aduce cu sine un risc destul de ridicat la nivelul pieței locale, risc recunoscut, de altfel, și de Dumitrașcu.

„Acest model a fost aplicat ANL acum 10-12 ani, doar că există un mare risc aici. În momentul în care finanțezi pe tranșe și nu se finalizează proiectul rămâi cu multe credite date punctual pe niște proprietăți pe care este greu să le execuți individual”, a spus reprezentantul BCR.

„Să luăm un exemplu. Ai ajuns la etajul 2, iar tu ai dat niște avansuri din credite la etajul 4 unde nu există nici măcar o cărămidă”, a mai explicat Mincu.

În cât timp se încheie o tranzacție pentru o locuință într-un proiect exclusivist

Beatrice Dumitrașcu a explicat că, în principal, clienții proiectelor aflate sub brandul One sunt fie prosperi oameni de afaceri care își doresc să facă o schimbare locativă, fie tineri aflați la început de carieră care se bucură de suportul familiei, fie persoane care își doresc un upgrade imobiliar.

#CPI București 2018. Dumitrașcu, One United Properties: Suntem încrezători în evoluția pieței

Aceasta a mai menționat în cadrul discuțiilor de la CPI București că în ultima perioadă cumpărătorii se documentează mai mult și prospectează foarte bine piața înainte de a lua decizia de a achiziționa o locuință, dar și că pe segmentul premium comportamentul acestora este ușor atipic. Astfel, dacă în cazul segmentului mediu o tranzacție poate fi încheiată și în 1-2 săptămâni, în cazul proprietăților exclusiviste lucrurile se pot extinde pe o durată de 2-5 luni. Există chiar și persoane care iau decizia finală de achiziție într-un an.

One United Properties vinde 150 de apartamente de lux pe an, în 2017 înregistrând, spre exemplu, vânzări de circa 50 de milioane de euro.

Cele mai scumpe trei locuințe vândute în primele trei luni ale anului 2018 de dezvoltator au avut o valoare cumulată de 6,2 milioane de euro, iar cel mai scump dintre acestea a fost un penthouse din cadrul proiectului One Herăstrău Park în valoare de 2,7 milioane de euro.

După Timișoara, București și Constanța, caravana CPI va ajunge în următoarea perioadă în alte trei mari orașe ale țării astfel:

  • Brașov – 16 octombrie
  • Iași – 6 noiembrie
  • Cluj-Napoca – 13 noiembrie

Participarea este gratuită și se realizează pe bază de înscriere. Aplică AICI pentru a lua parte la evenimentul CPI desfășurat în orașul tău.

CPI a devenit cea mai puternică şi mai mare comunitate imobiliară, locul în care specialiștii în domeniu se cunosc, pun bazele unor relaţii de business, colaborează şi identifică ideile care îi vor ajuta în dezvoltarea personală, profesională şi în creșterea business-ului. Sute de persoane au participat doar anul trecut la aceste evenimente regionale.

#CPI București 2018. „Rețeta succesului” pentru orice agent imobiliar se bazează pe aceste 3 calități, în opinia președintelui APAIR

#CPI București 2018: Cum văd doi specialiști din real estate viitoarea generație de agenți imobiliari

Discuții interesante, date actualizate și speakeri de top la #CPI București 2018. Vezi ce a inclus evenimentul: FOTO+VIDEO

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *