#CPIBucurești2019: Ionescu, Impact Developer & Contractor – „Ne consultăm cu experți locali pentru a vedea care sunt oportunitățile”

Unul dintre cei mai vechi dezvoltatori activi în România, Impact Developer&Contractor, utilizează forța proprie de vânzări pentru proiectele din Capitală, însă alege să apeleze la sprijinul consultanților locali atunci când intră pe piețe rezidențiale din alte orașe.

razvan ionescu impact cpi bucuresti 2019

„Bucureștiul este pentru noi cartierul general, locul unde avem cea mai multă experiență, unde știm piața, suntem bine ancorați, știm să simțim ce se întâmplă în continuare și putem să dimensionăm proiectele în conformitate cu trendurile și cu ce vor consumatorii”, a explicat Ionescu, prezent la evenimentul CPI București 2019.

„Pe măsură ce ne mutăm pe piețe noi, experiența noastră nu mai este atât de puternică și avem nevoie de knowledge local, care să ne ajute să structurăm proiectele, să le construim în așa fel încât să răspundă nevoilor locale”, a mai adăugat directorul de marketing al companiei Impact Developer&Contractor.

Această necesitate de a înțelege cât mai bine piețele rezidențiale locale vine pe fondul diferențelor pe care le întâlnești în România, de la un oraș la altul.

„La nivel național piața este destul de eterogenă. Ce vezi în București, nu vezi neapărat în Constanța și atunci clar vom externaliza destul de mult din efortul nostru de vânzare și de marketing”, a mai explicat reprezentatul dezvoltatorului care are în plan construcția unui ansamblu cu peste 600 de apartamente în orașul de pe litoral.

Mai mult, spune el, compania apelează la specialiști inclusiv atunci când cercetează piața pentru a identifica noi oportunități de investiții – de la alegerea unui oraș cu potențial la selectarea celor mai potrivite terenuri pentru investiții ulterioare, dar și în fazele inițiale ale proiectelor pe care le demarează.

„Ne consultăm cu experții locali pentru a vedea care sunt oportunitățile. E foarte important nu cum arată piața acum, ci cum credem că o să arate peste trei ani, pentru că de la momentul în care te decizi să intri într-o anumită locație și până când vinzi locația respectivă pot trece peste doi ani”, a mai explicat el.

Impact Developer&Contractor a dezvoltat, în cei 28 de ani de activitate, 16 ansambluri rezidențiale, în București, Ploiești, Constanța și Oradea. Cel mai mare proiect al dezvoltatorului, Greenfield Băneasa, a fost demarat în Capitală încă din 2007, lucrările pentru extinderea sa fiind continuate și la ora actuală.

Tot în București, se construiește și ansamblul Luxuria Domenii Residence, care include 630 de apartamente ce ar urma să fie livrate până la finalul lui 2020.

luxuria domenii
Foto: ansamblu rezidențial Luxuria Domenii Residence

Recent, reprezentanții companiei au făcut publice și planurile pentru dezvoltarea unui ansamblu rezidențial în Constanța, Impact întorcându-se astfel pe această piață după circa 10 ani.

ansamblu boreal plus constanta
Foto: ansamblu rezidențial Boreal Plus

Noul proiect, numit Boreal Plus, este situat în vecinătatea ansamblului de vile Boreal, primul construit de companie în Constanța, include aproape 680 de apartamente și dispune de vedere spre Lacul Siutghiol. Un element care diferențiază ansamblul de multe altele aflate în dezvoltare în zona litoralului este acela că se adresează în principal constănțenilor, deci cumpărătorilor care își doresc să achiziționeze locuințe pentru uz propriu.

Răzvan Ionescu s-a numărat printre speakerii care au luat parte la panelul de dezbateri dedicat liderilor locali din real estate, organizat în cadrul evenimentului CPI București 2019. La discuțiile moderate de CEO-ul Imobiliare.ro, Adrian Erimescu, au participat și Viorel Mohorea (Condominium Sales Project Manager, SVN România), Elena Butucea (Associate Sales Manager, Premier Estate Management), Octavian Bădescu (fondator Freedom Group Real Estate) și Mădălina Cheptea (Managing Partner Raich&Raich Premium Real Estate).

Acesta a fost al cincilea eveniment pe care l-am organizat ca parte a seriei de întâlniri regionale, după cele din Brașov, Sibiu, Timișoara și Constanța. Ajungem, în curând, la Cluj-Napoca și la Iași.

În 2019 sărbătorim 10 ani de evenimente marca CPI, prin intermediul cărora venim în sprijinul comunității cu informații de calitate, soluții, oportunități de networking, noutăți și încercăm să le oferim participanților toate instrumentele necesare creșterii business-urilor lor în real estate, dar și dezvoltării lor personale.

Anul trecut, 1.000 de profesioniști în real estate au participat la întâlnirile organizate de noi în șase dintre principalele orașe ale țării – Timișoara, București, Constanța, Brașov, Iași și Cluj-Napoca.

Agenți, dezvoltatori și investitori, pe scurt circa 250 de profesioniști, au participat la #CPIBucurești2019. Iată cum se vede din Capitală mersul pieței imobiliare în acest an

#CPIBucurești2019: Apartament nou sau vechi? Preferințele bucureștenilor și direcția în care s-ar putea îndrepta cererea pe viitor

#CPIConstanța2019: Prima Casă, cu un pas mai aproape de a deveni oficial O familie, O casă. Mai este relevant programul?

#CPITimișoara2019: Ne paște o nouă criză? Patru specialiști în imobiliare răspund

#CPITimișoara2019: Din resurse proprii, cu cash sau credit? Cum se achită proprietățile rezidențiale tranzacționate pe piața locală

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)