Light Dark

Evenimentul anului pentru profesioniștii în imobiliare din Timișoara se aproapie cu pași repezi. Înscrie-te acum și nu rata ocazia de a afla informații cu adevărat de interes pentru business-ul tău. Iată ce ți-am pregătit pentru întâlnirea din 12 iunie, de la Hotelul Tresor Le Palais (Sala Grand Opera și Business Lounge).

cpi timisoara 2019

CPI Timișoara 2019 se anunță a fi cel mai aplicat eveniment marca CPI de până acum. Ne pregătim să facem împreună portretul agentului #SuperHero, învățăm să folosim noile pachete de servicii, aflăm cum putem face performanță în online, dar și care sunt modalitățile prin care putem lua cele mai potrivite decizii de business pe baza datelor statistice.

Evenimentul va cuprinde astfel două module, dedicate agenților imobiliari și dezvoltatorilor. Primul dintre acestea va începe de la ora 8:00 cu o sesiune de networking urmată de un training în time management. Remus Bălan, trainer specializat în managementul performanței și în dezvoltarea competențelor pentru atingerea potențialului maxim, le va prezenta participanților cele mai eficiente practici în industria imobiliară.

Remus Balan

Citește și: Training despre time management cu Remus Bălan. „Multitaskingul nu funcționează”

Citește și: Remus Bălan – fiecare minut al vieții tale contează și stă în puterea ta să-i dai valoare!

Va urma o sesiune World Cafe, un concept nou, implementat încă de la începutul seriei regionale CPI din acest an și întâmpinat deja cu entuziasm de către specialiștii din real estate prezenți la întâlnirile de la Brașov și Sibiu.

Membri ai echipei Imobiliare.ro le vor oferi celor prezenți la CPI Timișoara 2019 informații despre cel mai nou tool lansat, dar și sfaturi utile pentru maximizarea rezultatelor obținute pe baza beneficiilor incluse în pachetele de servicii.

Citește și: Imobiliare.ro lansează, la CPI Brașov, un tool util în creșterea gradului de încredere a clienților

Așa cum v-am obișnuit din anii anteriori, pregătim și un panel de discuții la care vor lua parte unii dintre liderii locali în real estate. La dezbaterile care vor atinge subiecte de real interes pentru orice profesionist în imobiliare vor participa, alături de Adrian Erimescu (CEO Imobiliare.ro):

  • Simona Șchiopotă (Manging Partner Hitch&Mosher) – are peste 10 ani de experiență în domeniu și conduce, alături de soțul său – Marius Șchiopotă, una dintre cele mai cunoscute companii imobiliare din regiunea de vest a României, activă pe piață încă din anul 2005.

  • Eugen Encuțescu (CEO Eugene Estate) – și-a început cariera în real estate încă de la vârsta de 19 ani, iar agenția fondată de acesta a oferit consultanță și servicii în 10.000 de tranzacții de pe piața din Timișoara și din împrejurări. Recent compania sa și-a început expansiunea la nivel național prin deschiderea unui nou birou în Capitală.

Citește și: Cum evoluează segmentul apartamentelor noi din Timișoara? Așteptările Hitch&Mosher pentru a doua jumătate a anului

Citește și: Cum vede CEO-ul Eugene Estate evoluția pieței imobiliare în prima parte a anului? La ce ne putem aștepta în 2019

  • Toni Ehling (Director de Dezvoltare XCity Towers) – are peste 20 de ani de experiență profesională și a colaborat cu nume mari din retail și telecomunicații înainte de a se alătura dezvoltatorului Wallberg Properties cu proiecte în Timișoara, Cluj, Arad și Brașov, condus de Valentin Morar.

toni ehling wallberg

Citește și: Apartamente precontractate în timp record în primul cartier cu turnuri rezidențiale din Timișoara. Proiectul dedicat corporatiștilor necesită o investiție de 62 de milioane de euro

Citește și: Valentin Morar, Wallberg Properties: „Nu cred în cei care prorocesc criza în fiecare an. Prudența este bună, însă crearea panicii nu”. Cum va evolua, în opinia sa, piața imobiliară în 2019?

  • Călin Centea (Director Vânzări ISHO) – cu o experiență vastă în imobiliare, în special în zona de consultanță, Centea s-a alăturat echipei de vânzări ISHO în anul 2016. Acest proiect, dezvoltat de antreprenorul Ovidiu Șandor prin compania Mulberry Development, cuprinde peste 1.200 de apartamente, 7.500 de metri pătrați de spații verzi, o clădire de birouri și un hotel.

  • Sorin Horotan (Broker/Owner RE/MAX Corso) – și-a început activitatea pe piața de real estate încă din anul 2005, iar în vara anului trecut a achiziționat o fraciză RE/MAX. Rețeaua RE/MAX România cuprinde, la ora actuală, 50 de francize și mai bine de 400 de membri.

sorin horotan remax corso

Citește și: Ovidiu Șandor, Mulberry Development: „Ne așteptăm la un an relativ stabil”. Cea mai mare provocare din piața construcțiilor și planurile dezvoltatorului pentru proiectul ISHO în 2019

Citește și: RE/MAX România: cifră de afaceri de 10 ori mai mare în cinci ani

  • Alina Iozsa (Partener Hațegan Attorneys) – dispune de o experiență extensivă în arii de practică precum Construcții, Imobiliare, Compliance și Etică în afaceri și reprezintă la discuții una dintre cele mai cunoscute firme de avocatură din regiunea de vest a țării.

  • Dorel Niță (Head of Data&Research Imobiliare.ro și coordonatorul proiectului Analize Imobiliare) –  are peste 12 ani de experiență în domeniul cercetării și dezvoltării de soluții pentru analiza pieței imobiliare și pentru evaluarea proprietăților, iar la evenimentului de la Timișoara va pune la dispoziția participanților numeroase date statistice de interes pentru jucătorii din real estate.

Agenda dezvoltatorilor la CPI Timișoara 2019 va începe la ora 11:30 cu o sesiune de networking alături de reprezentanții agențiilor imobiliare locale și va continua cu o întâlnire cu Sebastian Ungureanu, Product Manager Developers Imobiliare.ro. Participanții vor afla mai multe detalii despre cum pot face performanță în mediul online și cum ne putem aduce aportul la eficientizarea și optimizarea efortului lor de marketing, prin prisma experienței noastre de aproape 20 de ani în domeniu.

sebastian ungureanu imobiliare.ro

Începând cu ora 12:50, se va organiza o întâlnire cu Andreea Popa, Directorul de vânzări al Analize Imobiliare. Astfel, participanții vor afla mai multe detalii despre modalitățile prin care datele statistice îi pot sprijini pe cei care activează în domeniu să ia mereu cele mai avantajoase hotărâri de business.

andreea popa analize imobiliare

Dezvoltatorii vor avea, de asemenea, oportunitatea de a lua parte la panelul de dezbateri dedicat liderilor în real estate, alături de reprezentanții agențiilor imobiliare active pe plan local.

CONSULTĂ AICI AGENDA completă a evenimentului CPI Timișoara 2019. Participarea se face pe bază de înscriere. Numărul de locuri disponibile este limitat. ÎNSCRIE-TE ACUM!

Iată cum s-a desfășurat ediția de anul trecut a evenimentului CPI Timișoara:

În 2019 sărbătorim 10 ani de evenimente marca CPI, prin intermediul cărora venim în sprijinul comunității cu informații de calitate, soluții, oportunități de networking, noutăți și încercăm să le oferim participanților toate instrumentele necesare creșterii business-urilor lor în real estate, dar și dezvoltării lor personale.

Anul trecut, 1.000 de profesioniști în real estate au participat la întâlnirile organizate de noi în șase dintre principalele orașe ale țării – Timișoara, București, Constanța, Brașov, Iași și Cluj-Napoca.