Continuăm, din toamnă, seria evenimentelor CPI Regional 2019 cu noi întâlniri dedicate profesioniștilor în imobiliare activi în patru mari orașe din țară. Facem următoarea oprire pe malul Mării Negre pentru CPI Constanța 2019.

agenda dezvoltatori imobiliari cpi regional 2019

CPI Constanța 2019 va fi organizat pe 18 septembrie, la Hotelul Iaki din Mamaia, începând cu ora 08:00. Așa cum v-am obișnuit, pregătim module cu informații de real interes atât pentru agenții imobiliari activi pe piața din județul Constanța, cât și pentru dezvoltatorii care au sau intenționează să facă, în viitor, investiții pe plan local. Mai mult, evenimentul le oferă participanților o importantă oportunitate de a face networking cu alți profesioniști din breaslă.

Aducem și la malul mării noul concept World Cafe, asigurându-ne astfel că anul acesta componenta aplicată a întâlnirilor din seria CPI Regional 2019 este mai accentuată ca până acum, dar și un trainer cu experiență care să discute alături de participanți despre cele mai bune modalități de a gestiona cea mai importantă resursă – timpul – atunci când lucrezi în real estate. Îl vom avea alături pe Remus Bălan, specialist care timp de 20 de ani a lucrat în corporații românești și internaționale, iar din 2012 s-a dedicat educației nonformale.

Vom face, totodată, analiza pieței locale pe baza celor mai noi date statistice disponibile și vom fi pregătiți să vă răspundem la întrebări și să vă sprijinim cu sfaturi pentru utilizarea la maximum a noilor pachete de servicii.

Nu va lipsi nici de această dată panelul de discuții la care vor participa lideri locali din real estate, iar dezvoltatorii prezenți la CPI Constanța 2019 vor avea ocazia de a discuta alături de colegii noștri despre modalitățile prin care pot face, cu adevărat, performanță în mediul online și pot lua decizii de business informate, pe baza datelor statistice.

Iată cum a fost atmosfera anul trecut la CPI Constanța:

CPI Constanța 2019 va fi a patra oprire pe traseul caravanei CPI, după cele din Brașov, Sibiu și Timișoara care au reunit circa 350 de profesioniști în imobiliare. Cele mai imporante declarații făcute de speakerii invitați să ia parte la aceste întâlniri pot fi găsite AICI.

Calendarul CPI Regional 2019 continuă astfel:

  • București – 1 octombrie
  • Cluj-Napoca – 15 octombrie
  • Iași – 5 noiembrie

Detalii despre evenimentele din cadrul seriei CPI Regional 2019, agendă și speakeri, pot fi consultate pe site-ul dedicat acestora. Accesează-l AICI.

Te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.

În 2019 sărbătorim 10 ani de evenimente marca CPI, prin intermediul cărora venim în sprijinul comunității cu informații de calitate, soluții, oportunități de networking, noutăți și încercăm să le oferim participanților toate instrumentele necesare creșterii business-urilor lor în real estate, dar și dezvoltării lor personale.

Anul trecut, 1.000 de profesioniști în real estate au participat la întâlnirile organizate de noi în șase dintre principalele orașe ale țării – Timișoara, București, Constanța, Brașov, Iași și Cluj-Napoca.

Agenda dezvoltatorului imobiliar la #CPIRegional2019. Află ce ți-am pregătit și rezervă-ți locul la întâlnirea profesioniștilor în real estate

 #CPITimișoara2019: Cum s-a schimbat noțiunea de upgrade imobiliar în ultimii 10 ani? Călin Centea: Pleacă de la case de 300 mp la apartamente de 60. Fac upgrade la stilul de viață

#CPISibiu2019: Profilul cumpărătorului de locuință sibian – „preferă să facă o investiție puțin mai mare, dar să aibă o garanție de viitor”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *