Săptămâna viitoare începe seria evenimentelor #CPIRegional2019, iar trainerul Remus Bălan va participa ca speaker în cadrul întâlnirilor de la Brașov și Sibiu.

Remus Balan

Trainerul Remus Bălan va aborda o temă importantă în viața de zi cu zi a oricărui profesionist în imobiliare (și nu numai!), anume managementul timpului. El este de părere că între procesul de vânzare și time management-ul vânzătorilor există o legătură foarte puternică. Pentru că în domeniul vânzărilor se vede cel mai bine diferența dintre mediocritate și excelență (toate rezultatele fiind măsurabile), modul în care oamenii de vânzări își investesc (sau risipesc) timpul face diferența, în modul cel mai vizibil, dintre succes și supraviețuire.

„Modul în care se fac vânzările astăzi, la fel ca și modul în care ne gestionăm timpul, s-a schimbat. Iar noi, dacă ne dorim să fim performanți, este nevoie să ne schimbăm de asemenea, să venim în anul 2019.”

Imobiliarele, un joc cu mize mari

Într-un domeniu ca al imobiliarelor, managementul timpului are o importanță sporită, deoarece în asemenea tranzacții se transferă sume mari de bani, deciziile sunt pe termen lung, iar în interiorul tuturor persoanelor implicate se dă o bătălie continuă între emoțional și rațional. „Această luptă este mult mai intensă și mai profundă decât în tranzacțiile comerciale de zi cu zi, din alte domenii. Tocmai de aceea este cu atât mai important ca agenții imobiliari să ia decizii bune în ceea ce privește modul în care își investesc timpul. Riscul unei investiții păguboase este mare. Pe de altă parte, investițiile bune de timp produc profituri (de timp și bani) foarte mari”, notează trainerul.

„Sunt convins că gestionarea timpului este importantă pentru toți oamenii care își doresc să performeze. Peter Drucker, părintele gândirii de management și cea mai influentă persoană a acestui domeniu, a spus: «Până nu putem să ne gestionăm timpul, nu putem gestiona nimic altceva». Eu sunt 100% de acord cu el, deși există un MIC asterisc când vorbim despre time management, pe care îl voi explica la conferință.”

Din prezentarea lui Remus Bălan de la #CPIRegional2019 nu vor lipsi, desigur, recomandările practice menite să te ajute să-ți îmbunătățești permanent modul în care gestionezi timpul, cu impact major în performanța vânzărilor. Trainerul își dorește ca fiecare participant să rămână, în urma conferinței, cu decizia fermă de a aplica cel puțin o idee, un instrument sau o tehnică de time management dintre cele prezentate. Asta pentru că fiecare minut al vieții unui individ contează, iar a da valoare timpului propriu stă în puterea fiecăruia.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *