Votul publicului introdus, în premieră, la Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2019. Votează acum!

Anul acesta la Gala Profesioniștilor în Imobiliare ți-am pregătit o surpriză! Introducem, în premieră, votul publicului. Părerea ta poate răsturna complet decizia juriului.

vot public gala profesionistilor in imobiliare 2019

Profesioniștii din real estate au avut timp, mai bine de o lună, să intre în cursa pentru unul dintre cele mai râvnite premii din domeniu, decernate la Gala Profesioniștilor în Imobiliare. Am extins chiar perioada de înscriere, la solicitarea voastră, pentru a le permite tuturor celor interesați să aibă o șansă de a obține trofeele noastre.

Apoi, pe 27 februarie, două jurii formate din specialiști activi pe piața imobiliară și din membri ai echipei Imobiliare.ro, au analizat, verificat și punctat candidaturile primite, iar finaliștii au fost anunțați pe site-ul dedicat evenimentului.

Ce trebuie să știi este că, față de edițiile anterioare, din punctajul maxim de 100 de puncte pe care un candidat în poate obține, votul juriului însumează doar 66, restul fiind decis de votul publicului.

Lupta este strânsă la cele mai multe categorii. Astfel, în momentul de față, fiecare vot contează pentru cei intrați în competiție. E șansa ta de a-ți susține candidații favoriți în competiție. Votul tău poate schimba decizia juriului!

Votul poate fi realizat pe site-ul dedicat evenimentului Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2019, până joi, 7 martie. VOTEAZĂ AICI!

Veți observa că unele dintre premiile din categoriile „Agenții imobiliare” și „Dezvoltatori imobiliari” nu au finaliști anunțați oficial sau au fost eliminate din lista inițială. Acest lucru se întâmplă fie pentru că în cazul lor candidații nu au respectat în totalitate cerințele solicitate pentru înscriere, iar la cererea membrilor juriilor nu a fost ales niciun finalist, fie pentru că votul publicului nu mai poate schimba decizia juriului, având în vedere candidatura extrem de puternică pe care au transmis-o în perioada înscrierilor.

Păstrăm surpriză câștigătorii până pe 22 martie, cât aceștia vor fi chemați pe scenă în timpul Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2019 pentru a-și ridica trofeul.

Poți participa la Gala Profesioniștilor în Imobiliare chiar dacă nu ai aplicat pentru unul dintre premii. Rezervarea unui loc la întâlnirea marilor jucători din domeniu poate fi făcută AICI. Nu rata o oportunitate incredibilă de networking alături de colegii din breaslă!

Moderatoarea evenimentului, care se va desfășura într-un cadru de excepție – Hotelul Athenee Palace Hilton din București, va fi una dintre cele mai cunoscute femei care activează în real estate, Andreea Comșa, fondatorul și CEO-ul Premier Estate Management.

banner CPI national 2019

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)