Regatta Real Estate, companie de consultanță imobiliară cu capital românesc, intermediază exclusiv vânzarea ”celui mai înalt penthouse din România”.
„Luxul înseamnă exclusivitate și unicitate. O locuință amplasată într-o locație unică va avea întotdeauna un pret mai mare, exact așa cum se întâmplă și în cazul unei opere de artă – pentru că nu există două la fel!“, spune Eduard Uzunov, președintele Regatta Real Estate.
GALERIE FOTO (click pe prima poză pentru a vedea galeria)
Complexul rezidențial în care se află penthouse-ul este dezvoltat pe o suprafață de peste 25.000 de metri pătrați, dispunând de nenumărate spații comerciale, grădini, locuri de joacă, supermarketuri, centru de fitness și spa. Iar dacă facilitățile ansamblului rezidențial nu sunt suficiente, Parcul Tineretului și Parcul Carol se află câteva minute distanță, astfel că jogging dimineața sau plimbare relaxantă seara sunt opțiuni la îndemână.
“La doar 10 minute de centrul Capitalei, unde se află cele mai bune restaurante și cele mai atractive muzee, descoperim acest spațiu unic, în care te simți ca și cum ai locui pe un nor. Cu toții visăm la o locuință în care stilul nostru personal să fie conectat cu frumusețea lumii în care trăim. O locuință perfect funcțională, cu finisaje de foarte bună calitate, dar care în același timp pune în valoare natura înconjurătoare. Un spațiu care te ajută să îți îndeplinești visele și îți dă aripi. Acesta este penthouse-ul Infinity”, spune Eduard Uzunov.
În plus, este foarte important de menționat că penthouse-ul se află în imediata vecinătate a Parcului Natural Văcărești, recent declarat oficial cel mai mare parc urban din România dar și din Europa, care va deveni un reper turistic pentru români dar și pentru străini. Potrivit specialiştilor, Parcul Natural Văcăreşti va fi o componentă majoră a infrastructurii verzi-albastre a oraşului şi va contribui decisiv la biodiversitatea acestuia, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea temperaturilor în zonă. În acelaşi timp, Parcul (cu o suprafaţă de 186 ha şi 97 de specii de păsări şi mamifere) oferă oportunităţi pentru dezvoltarea activităţilor de cercetare şi eco-turism.
Totodată, penthouse-ul se află la câteva minute distanță de Timpuri Noi Square, proiectul de birouri dezvoltat de Vastint, divizia imobiliară a IKEA. Clădirile de birouri au o suprafață totală de 100.000 mp, primele două fiind aproape finalizate. Tot aici, grupul de restaurante Fratelli va deschide patru locații.
În prezent Regatta Real Estate are pe site (www.regatta.ro) proprietăţi în valoare de peste un miliard de euro, dintre care apartamente în valoare de 150 mil. euro, vile în valoare de 350 mil. euro şi terenuri de 285 mil. euro, în timp ce diferenţa de peste 200 mil. euro este reprezentată de spaţii comerciale şi industriale.