Light Dark

Dezvoltatorul imobiliar a vândut 98% din primul bloc din faza a treia a Vivenda Residencias. A doua clădire rezidențială a acestei faze este precontractată în proporție de 50%.

vivenda hercesa (2)Grupul Hercesa, prezent în România din 2004, anunță demararea lucrărilor la cel de-al doilea bloc din faza trei de dezvoltare a ansamblului rezidențial Vivenda Residencias, bloc ce va cuprinde 56 de apartamente, în cea mai mare parte cu trei și patru camere.

Anunțul vine în condițiile în care primul bloc al fazei menționate, cu un total de 66 de apartamente, este vândut în proporție de 98% înainte de finalizarea clădirii, ce va avea loc în luna aprilie a acestui an. Al doilea bloc este deja precontractat în proporție de peste 50%, iar Hercesa intenționează să înceapă în perioada imediat următoare pre-comercializarea celui de-al treilea bloc din această fază de dezvoltare, care va avea un mix de locuințe cu două și trei camere. Primele două faze ale ansamblului rezidențial, ce însumează 420 de apartamente, sunt vândute în totalitate.

Cel de-al doilea bloc din faza trei de dezvoltare a complexului rezidențial Vivenda Residencias cuprinde apartamente de trei și patru camere, la prețul de 98.600 de euro plus TVA 5%, cu boxa de depozitare inclusă în preț.

vivenda hercesa (1)”Anul trecut am decis ca cel de-al doilea bloc din faza a treia de dezvoltare a ansamblului Vivenda Residencias să cuprindă, în cea mai mare parte, apartamente de trei și patru camere, întrucât a existat o cerere semnificativă pentru apartamentele cu patru camere din primul bloc al fazei trei. Cele șapte astfel de locuințe din această primă clădire s-au vândut foarte repede. De altfel, remarcasem încă de pe parcursul procesului de pre-vânzare al celei de-a treia faze că există cerere pentru apartamentele cu patru camere, însă în anumite condiții de preț și de calitate. Decizia noastră de a construi apartamente de 4 camere s-a dovedit a fi de succes, peste 50% din apartamente fiind precontratate încă inainte de începerea construcției. La această situație au contribuit atât compartimentarea foarte bună a apartamentelor, apreciată de clienții noștri, cât și posibilitatea de a oferi aceste locuințe la un preț de sub 100.000 de euro plus TVA 5%, în condițiile creșterii la 450.000 de lei a plafonului de preț la care poate fi perceput TVA 5% pentru locuințe. Pentru cel de-al treilea bloc, am decis să construim un mix de apartamente cu două și trei camere, întrucât interesul pentru astfel de locuințe este în continuare foarte ridicat”, spune Cristina Bujoreanu, purtătorul de cuvânt Hercesa.

În total, faza a treia a ansamblului rezidențial Vivenda Residencias va însuma 4 blocuri, cu un total de 244 de apartamente, și va presupune o investiție totală de peste 18 milioane de euro.

Clienții care au cumpărat locuințe cu patru camere în ansamblul Vivenda sunt familii cu copii. În general, clienții Vivenda Residencias sunt familii sau cupluri tinere care vor să-și întemeieze o familie, cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani.

rsz_vivenda_hercesa_3Dezvoltatorul imobiliar a construit și un showroom ce cuprinde două apartamente model, unul cu trei și altul cu patru camere, la scară reală. Apartamentele din showroom permit clienților să își dea seama de dimensiunea spațiilor de locuit, să observe calitatea finisajelor și să stabilească modul în care pot amenaja apartamentul.

Cumpărătorii care aleg ansamblul rezidențial Vivenda Residencias beneficiază de posibilitatea de a plăti o parte din avansul locuinței pe perioada construcției, sub forma unor rate direct la dezvoltator.

Ansamblul beneficiază de parcări supraterane și subterane, de boxe de depozitare și de spații verzi și locuri de joacă pentru copii. De asemenea, printre avantajele complexului Vivenda Residencias, locuit în prezent de 420 de familii cu copii și cupluri tinere (vârsta locatarilor adulți este în general de 25-45 de ani), la care urmează să se adauge încă 66 de familii odată cu darea în folosință a locuințelor din primul bloc al fazei a treia, se numără și accesul facil la toate mijloacele de transport în comun (metrou, autobuze, tramvai) și proximitatea centrelor comerciale moderne (MegaMall, Cora, ParkLake), parcurilor (Morarilor, Parcul Național), supermarket-urilor (Lidl, Mega Image, Kaufland) și unităților de învățământ.