Light Dark

Morad Group a început construcția a două noi blocuri din cadrul Onix Residence. Coldwell Banker Affiliates of Romania este manager de proiect și agent exclusiv.

Onix_Residence1_1280x856Onix Residence este amplasat în apropierea stațiilor de metrou Grozăvești și Eroilor și va avea la finalizare 425 de apartamente cu una, două și trei camere, investiția totală în cadrul proiectului urmând să se ridice la aproximativ 25 de milioane de euro. Cele două blocuri la care a fost demarată construcția, ultimele din cadrul ansamblului, cuprind 215 apartamente și presupun o investiție de 12 milioane de euro.

”Am decis să începem acum construcția ultimelor două blocuri din cadrul Onix Residence datorită vânzărilor foarte bune înregistrate în primele două blocuri. Primul este vândut integral iar cel de al doilea, care va fi predat la finalul acestui an, este precontractat în proporție de 90%. Piața rezidențială din România trece printr-o etapă pozitivă iar noi avem un proiect bine adaptat segmentului de cumpărători căruia i se adresează”, a declarat Akram Aoun, vicepreședinte Morad Group, dezvoltatorul Onix Residence.

Aproximativ 30% din locuințele din cel de al treilea bloc, cu termen de finalizare în iunie 2016, au fost deja precontractate, avansurile plătite de cumpărători fiind cuprinse între 10% și 45%.

”Dacă un proiect rezidențial este corect gândit și bine adaptat, ținând cont de segmentului de piață căruia se adresează, de la concept și amplasament la suprafețe și prețuri de vânzare, și are alături un consultant imobiliar și o echipă bună de vânzări, poate înregistra vânzări cuprinse între 70% și 100% din proiect până la momentul finalizării acestuia”, a declarat Andrei Sârbu, vicepreședinte Coldwell Banker Affiliates of Romania, manager de proiect și agent exclusiv al Onix Residence.

Potrivit publicației wall-street.ro, omul de afaceri Mohammad Murad, proprietarul lanțului hotelier Phoenicia, a cumpărat, de la Alexandru Benga si Valentin Ilie, compania de consultanță imobiliară Coldwell Banker Affiliates of Romania, firma care deține master-franciza Coldwell Banker din SUA. Din Morad Group mai fac parte, pe lângă Soho Residence – dezvoltatorul Onyx Residence, companii precum Mandy Foods și Phoenicia.