Light Dark

RealTime a vândut peste 20% din ansamblurile APX IMMO Vitan și Reveria Pallady 43, chiar înainte ca lucrările la cele două proiecte să iasă “de sub pământ”.

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-image-house-money-keys-image26066116Cumpărătorii de locuințe au reînceput, pe parcursul anului trecut, să achiziționeze apartamente din stadiu de proiect. ”Piața de real estate se află într-o perioadă extrem de interesantă, în care segmentul rezidențial înregistrează și va înregistra creșteri din ce în ce mai mari, atât timp cât dezvoltatorii sunt la curent cu nevoile și cerințele pieței și le respectă întocmai. Am consiliat fiecare dintre dezvoltatorii noștri folosind instrumente cât mai exacte de măsurare și de sondare a pieței, astfel încât să venim cu planuri de marketing și de vânzări care să aducă rezultatele cele mai bune și mai rapide”, spune Cristina Roșca, Managing Partner RealTime.

Trei pași pentru a vinde în stadiu de proiect

Potrivit reprezentanților companiei de consultantă Real Time, este important ca dezvoltatorul să beneficieze de consultanță bazată pe studii de piață cât mai exacte.

La fel de important este ca dezvoltarea să se facă pe baza nevoilor pieței, luând în calcul caracteristicile clientului țintă, diferite în funcție de amplasament, suprafețe și prețul final.

Nu în ultimul rând, este nevoie de promovare: ținând cont de clientul căruia i se adresează, de bugetul de marketing și de sfaturile consultantului, mediul de promovare și mecanismele de marketing folosite își vor pune accentul pe rezultatul final, cel mai ușor de cuantificat-numărul de apartamente vândute.

Despre Apx Immo Vitan și Reveria Pallady 43

Cu o investiție de 5 milioane de euro a dezvoltatorului Apx Immo Property, proiectul rezidențial Apx Immo Vitan a fost lansat la ediția de toamnă 2015 a Târgului Imobiliar Național-timon. Acesta cuprinde 72 de apartamente cu 2 și 3 camere. Lucrările au ajuns la nivelul parterului și 44% din proiect era vândut deja în luna decembrie 2015.

Proiectul rezidențial Reveria Pallady 43, dezvoltat de compania Hoshen Holdings, în fruntea căreia se află Isaac Hoshen, cofondatorul Adama (dezvoltator de ansambluri rezidențiale aflat în prezent inportofoliul fondului de investiții austriac Immofinanz), va cuprinde două clădiri de 4 etaje, prima cuprinzând câte 34 de apartamente cu 2 și 3 camere. Proiectul a fost lansat în aprilie 2015 și este situat pe Bulevardul Theodor Pallady. Lucrările se află la nivel de finisaje interioare și exterioare, iar vânzările au trecut de 20%.